Drepturi şi obligaţii creştine

Drepturile cuvenite poziţiei de creştin

În rândurile ce urmează sunt prezentate trei slujbe, trei sfinte demnităţi date personal fiecărui credincios adevărat:

1) de a fi canalele de comunicaţie ale Duhului Sfânt (loan 7.38);

2) de a oglindi chipul Domnului Isus Hristos, Mântuitorul lor (2 Corinteni 3.18);

3) de a urma pilda lui Dumnezeu (imitatorii Lui - Efeseni 5.1).

Aceste trei drepturi de o mare valoare le are orice copil al lui Dumnezeu, orice mădular al Domnului Hristos de pe faţa pământului, însă este trist că sunt mulţi care nu le cunosc, care nu se bucură de ele şi care nici nu le preţuiesc, tot aşa cum sunt creştini care încă nu ştiu că păcatele le sunt iertate şi că au viaţa eternă. Dar voia lui Dumnezeu este ca şi cel mai plăpând copilaş al Său să guste din binecuvântările date în dar tuturor celor care cred în singurul Fiu al lui Dumnezeu.

Şi putem adăuga că drepturile cuvenite poziţiei de creştin, însuşirea de a se bucura de ele, demnitatea şi puterea de a le păstra şi de a le mărturisi sunt rodul preţios al harului suveran,

- Viaţa veşnică, cu toate binecuvântările ei, este darul lui Dumnezeu;

- Izvorul din care curg toate aceste daruri este inima lui Dumnezeu;

- Canalul prin care ajung ele la noi este jertfa Domnului Isus;

- Dreptul moral, în temeiul căruia le primim este Cuvântul lui Dumnezeu;

- Puterea care ne face să ne bucurăm de ele şi să le preţuim este Duhul Sfânt de la care vine orice lucru bun şi orice dar desăvârşit.

1. Meditând puţin la primul punct vom vedea cum fiecare din noi este un canal prin care comunică Duhul Sfânt: „Şi, în cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea şi striga: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie". (loan 7.37,38). Ce har străluceşte în aceste cuvinte!

Orice suflet însetat este invitat să vină. Nimic nu este mai simplu. Îi este cuiva sete? Spre el este îndreptată această invitaţie. Dreptul moral în temeiul căruia poate veni este - simplu - să fie însetat. Domnul Isus dă apă vie oricui vine la El: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie". „Dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, ţâşnind spre viaţa eternă". (Ioan 4.10, 14).

Fie că este vorba de „izvor de apă din care va ţâşni în viaţa veşnică", fie de „râuri care curg", toate sunt darul curat al lui Dumnezeu, gratuit, pentru orice sărman suflet însetat, absolut gratuit, ca şi aerul pe care îl respirăm şi ca lumina care ne luminează. Nu este nici o trudă din partea noastră, nici o cerinţă a legii de îndeplinit, ci, simplu, „să vină la Mine şi să bea". Domnul Hristos nu spune: să vină la Mine şi să scoată apă! Este o mare deosebire între a bea şi a scoate apă. Putem să scoatem apă pentru alţii, fără ca noi să bem, dar pentru ca să putem fi canale de binecuvântare trebuie ca noi înşine să bem, căci numai atunci vor curge râuri de apă vie.

Când îţi este sete şi apa vie este lângă tine, nu ai de făcut nici un efort ca să bei şi vei avea un belşug de bucurie, o binecuvântare negrăită, atât pentru tine, cât şi pentru alţii; şi valuri de laude se vor urca la tronul lui Dumnezeu, de unde apoi o ploaie de alte binecuvântări se va revărsa peste tot.

Pătrundeţi voi adâncimile acestui mare har de a fi canalul de comunicaţie al Duhului Sfânt?

2. Al doilea drept mare şi sfânt dat oricărui mădular al trupului Domnului Hristos este de a oglindi chipul Domnului Hristos. Cu toate acestea, nu toţi pot să-l cunoască, să-l preţuiască şi să se bucure de el; totuşi, acest drept este al lor, iar din partea lui Dumnezeu nu este nici o piedică pentru ca cel mai slab credincios să nu fie oglinda strălucitoare a chipului Domnului Isus Hristos.

Dar cum va fi? Să ascultăm răspunsul apostolului: „Dar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, ca de la Duhul Domnului" (2 Corinteni 3.18).

Versetele 51-60 din Fapte 7 descoperă o frumoasă pildă a cuvintelor apostolului. Ştefan vedea chipul strălucitor al Domnului Hristos aşa cum ar trebui să vadă orice creştin. El era plin de Duhul Sfânt, avea ochii pironiţi spre cer şi privea la Domnul Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Urmarea văzută era să-l schimbe în chipul Aceluia la care privea. Faţa lui era ca o faţă de înger în care străluceau razele gloriei cereşti a scumpului său Mântuitor. Toţi cei din sobor nu puteau să privească la ce privea Ştefan, adică la Domnul Isus, dar Îl vedeau pe Domnul Hristos oglindit în el. Lumea nu-L poate vedea pe Domnul Isus, dar noi îl vedem prin credinţă; cu cât mai mult ne adâncim privirile în EI, cu atât mai mult chipul Său se va vedea în noi. Aşa trebuie să şi fie! Ca să priveşti un lucru ce te-a subjugat, nu-ţi trebuie nici un efort, dar privind cufundat acel lucru, cu siguranţă se va oglindi în tine lucrul la care priveşti.

Dacă am gândi: încerc să-L oglindesc pe Domnul Isus, nu am face decât să ne arătăm nebunia; dar dacă inima ne este plină de Domnul Isus, copleşită în întregime, El Se va vedea în toate cuvintele, gesturile şi căile noastre, în toată comportarea noastră, pas cu pas; şi acesta este adevăratul creştinism, trăit cu totul deosebit de tot ceea ce este religiozitate, misticism sau evlavie firească, caricaturi mizerabile, nicidecum adevăruri divine şi cereşti.

Poate spunem că Ştefan ilustrează un caz cu totul deosebit, el fiind un martir. Dar, de fapt, nu suntem chemaţi toţi să fim martiri? Un „martir" este pur şi simplu un „martor". Expresia „armata aleasă de martori" ne este familiară tuturor şi îi înţelegem prin ea pe creştinii care au murit pentru credinţa în Domnul Isus Hristos.

Dar tot martori ai Domnului Hristos sunt şi aceia încă în viaţă, la fel de preţioşi ca şi aceia care mor pentru Domnul Isus şi depind numai de harul lui Dumnezeu. Dacă un om este trimis la rugul de foc sau la ghilotină, harul lui Dumnezeu îl sprijină şi suferinţele lui nu durează decât puţin timp. Dar, pe de altă parte, martorul care este în viaţă rânduit să treacă prin lungul şir al suferinţelor, încercărilor, luptelor şi necazurilor unei lungi călătorii pe acest pământ purtând ocara Domnului Hristos, gemând sub povara răului care este în lume şi chiar în Biserică, tot harul Iui Dumnezeu îl sprijină pe deplin şi pe acest martor în toată lucrarea pe care o are de făcut. Acelaşi har care-l îmbărbătează pe martir în ultima clipă a vieţii sale se revarsă şi peste cel care îşi duce lucrarea de-a lungul unui mare număr de ani.

Ce minunat este însă că la Ştefan vedem cum chipul Domnului Isus se oglindeşte atât în viaţa lui, cât şi în moartea lui! Nu numai că faţa strălucea ca faţa unui înger, când se afla în faţa soborului, dar în cele din urmă clipe ale vieţii sale, prin Duhul Sfânt care era în el, a fost în stare, ca şi Stăpânul său, să se roage pentru ucigaşii săi şi să adoarmă în pace. Ce măreaţă este această biruinţă, o pildă grăitoare de ceea ce trebuie să fie orice credincios în viaţa sau în moartea sa, adică în el să fie oglindit chipul Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfânt.

Să cugetăm adânc la această pildă. Este, pe cât de preţioasă, pe atât de practică. Niciodată legea n-ar fi putut ajunge la aşa ceva. Nici un sistem religios de sub bolta cerului n-ar fi în stare să producă un rezultat atât de înalt. Este numai rodul măreţ al adevăratului şi gloriosului creştinism, care ne descoperă un Om glorios în cer şi pe Dumnezeu în Om pe pământ. El, săvârşind lucrarea de ispăşire şi împăcând dreptatea lui Dumnezeu cu privire la problema păcatului, Şi-a luat locul la dreapta lui Dumnezeu şi a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în toţi adevăraţii credincioşi, ca să-i facă asemenea chipului gloriosului lor Stăpân.

Starea adevărată şi normală a unui creştin este aceea a unui om plin de Duhul Sfânt, cucerit de un Mântuitor înviat şi înălţat la ceruri, pe care Îl mărturiseşte în toate clipele vieţii sale, în mijlocul oricăror împrejurări prin care ar putea să treacă viaţa de pe acest pământ a unui om. Acesta este adevăratul creştinism şi numai acesta! Niciodată să nu ne mulţumim cu mai puţin!

3. Privind acum ultimul punct, ce drept minunat avem: „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi" (Efeseni 5.1). Nu este cu adevărat uimitor ca sărmane creaturi ca noi să aibă parte şi să se şi bucure de dreptul acesta, de a urma pilda lui Dumnezeu? Negreşit că întrece orice gând omenesc şi arată într-un fel luminos harul suveran al lui Dumnezeu şi roadele minunate ale jertfei de răscumpărare.

Noi eram „morţi în greşelile şi în păcatele noastre ... Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (fiind şi noi morţi în greşeli), ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă). Şi aceasta nu de la voi, este darul lui Dumnezeu. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efeseni 2.1 -9).

Prin harul nesfârşit al lui Dumnezeu am fost aduşi în starea şi în legătura de „copii preaiubiţi". De la început şi până la sfârşit este numai lucrarea plină de har a lui Dumnezeu. Noi nu am fost chemaţi „să urmăm pilda lui Dumnezeu" numai ca să fim „copii preaiubiţi". Ce s-ar alege de noi dacă ar fi aşa? Nu, ci prin bogata îndurare a lui Dumnezeu şi pentru dragostea Lui cea mare, pe temeiul planului Său etern, îndeplinit prin jertfa desăvârşită a Domnului Isus şi prin lucrarea Duhului Sfânt, am fost introduşi în legătură eternă de copii, făcuţi plăcuţi după buna plăcere a Preaiubitului nostru Domn - şi toate aceste drepturi glorioase ne sunt date şi socotite ca fiind ale noastre mai înainte chiar ca măcar un singur cuvânt de chemare să ne fi fost adresat.

Responsabilităţi creştine

Rânduiala divină în timpul HARULUI este: întâi drepturi şi apoi responsabilitate, contrar LEGII, care cere întâi răspundere, ajungând la drepturi numai după ce s-a îndeplinit ceea ce cerea răspunderea. Sub HAR, bucurându-ne deja de drepturile ce ni s-au dat, împlinim şi cerinţele răspunderii pe care o avem.

Dar cum vom urma pilda lui Dumnezeu, cum vom putea să-L imităm pe Dumnezeu? În Matei 5.38-48 se dă răspunsul. Tatăl nostru ceresc „ face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" şi Domnul Isus ne invită şi pe noi prin această pildă: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit".

Pe cât este de simplu, pe atât este de preţios şi practic. Tatăl nostru lucrează acum, în ce priveşte lumea, cu un har fără egal.

Nu va mai fi mult însă şi El va judeca lumea cu dreptate, dar în timpul de acum El lucrează numai în har şi tot aşa trebuie să facem şi noi. El este Modelul desăvârşit pe care Îl avem şi trebuie să fim ca El; Fiul trebuie să semene cu Tatăl.

În toată purtarea noastră, în felul nostru de a fi, în duhul nostru, în viaţa noastră, avem dreptul să arătăm harul minunat al Cerescului nostru Tată. Ca să putem face lucrul acesta, trebuie să cercetăm mai întâi dumnezeiescul nostru Model. Ce scumpă cercetare! Cu cât vom cerceta mai adânc şi cu toată inima Modelul nostru, cu atât mai bine Îi vom putea urma pilda. Cu cât vom respira mai mult atmosfera din jurul Tatălui nostru, cu atât mai mult harul Său, dragostea şi bunătatea Lui vor străluci în toate căile noastre.

Terminând aceste câteva rânduri, te rog stăruitor iubite cititor, uneşte-te cu mine în rugăciune ca să cerem Domnului ca sfintele drepturi de care am vorbit să lucreze cu o putere nouă în inimile tuturor preaiubiţilor Săi. Dacă le- am fi cercetat complet, ar fi trebuit volume întregi; dar Duhul Sfânt poate să ne facă să le înţelegem şi să le împlinim în viaţă pas cu pas şi clipă de clipă. Luându-le împreună, ele dau un răspuns complet la întrebarea: Ce este un creştin?

- canal al Duhului Sfânt;

- oglindă a chipului Domnului Isus Hristos;

- imitator al pildei lui Dumnezeu.

Şi, în sfârşit, dacă s-ar pune întrebarea: „cum se pot face aceste lucruri?", iată răspunsul: în nici un caz printr-un efort legal, ci printr- o bucurie adâncă, liniştită, simplă şi fără îndoieli - drepturi pe care harul suveran ni le-a dat în Domnul Isus înviat, drepturi luate în stăpânire prin Duhul Sfânt.

Să nu uităm şi să nu pierdem niciodată din vedere că adevărata bucurie oferită de aceste drepturi este însoţită întotdeauna de dorinţa de a satisface cerinţele răspunderii pe care o avem (1 loan 2.4- 6).

Pe scurt:

- dacă dorim să fim canale de binecuvântare, trebuie să bem;

- dacă dorim să oglindim chipul Domnului Isus, trebuie să privim ţintă la El;

- dacă dorim să urmăm (imităm) pilda lui Dumnezeu, trebuie să cercetăm Modelul nostru.

Dumnezeu doreşte ca toate aceste lucruri să fie trăite în viaţa de zi cu zi de fiecare mădular al Domnului Isus, ca să se vadă lămurit şi să se înţeleagă bine ceea ce este CREŞTINISMUL: nu un conglomerat de păreri sau un sistem de porunci, ci un mare şi dumnezeiesc adevăr.