Dragostea Tatălui

Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul“ (Ioan 5.20), proclamă Duhul Sfânt prin pana apostolului Ioan. „Acesta este Fiul Meu preaiubit“, este declaraţia Tatălui, repetată de două ori pe pământ.. „Tatăl Mă iubeşte“ (15.9), spunea Domnul ucenicilor Săi; iar Tatălui Îi spune: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ ( 17.24).

În profunzimile eternităţii, iubirea de nespus a Tatălui îşi găseşte plăcerea în Fiul; pe pământ, unde mergea în umilinţă, ca Om perfect şi ascultător, privirea Tatălui cobora cu tandreţe asupra Lui şi inima sa Îşi găsea placere în El. Cerurile Îi erau deschise, iar în secolele care au urmat, dragostea cu care este iubit a strălucit în ochii încântaţi ai sfinţilor.

Dar noi, suntem oare în afara acestei sfere? Ni se admite numai să stim aceste lucruri, să le vedem de departe ca pe nişte splendori faţă de care trebuie să rămânem străini, fără să luăm parte la ele? Nu! Această iubire voia să se extindă în afara sânului Tatălui, nu numai pentru a se arăta în Persoana Fiului, ci pentru a se transmite fiinţelor omeneşti create, ca să fie şi ele aduse în bucuria Lui; nu ingerilor aleşi, ci păcătoşilor din descendenţa vinovată a lui Adam.

În aceasta străluceşte desâvarşirea acestei iubiri, a cărei profunzime este vizibilă: iubire curată, dezinteresată, suverană, care coboară până la cei mai de jos şi ticăloşi, ca să-i atragă la El şi să-i facă nespusi de fericiţi.

„Dumnezeu este dragoste," spune apostolul (1 Ioan 4.8,16). Această dragoste este pentru mine, este cu mine, este în mine, este a mea. De ce să mă mai tem? Cea mai mică teamă din inima unui credincios ofensează iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu .

(extras din Le Mess. Ev., 1940)