Dragostea

„Dragostea este de la Dumnezeu". (1 loan 4.7) 　　 　　

Cînd sîntem călăuziţi de dragoste, este adevărat că oamenii sînt cei pentru care ne dăm, dar Dumnezeu este Cel Căruia ne oferim (Efeseni 5.2).

Este un lucru serios si foarte binecuvîntat, de a face o lucrare directă pentru Domnul. Numai faptul că avem dorinţa de a intra în lucrare nu dovedeşte că sîntem chemaţi pentru ea. Cred că semnul cel mai sigur al acestei chemări este o dragoste arzătoare pentru suflete, dublată de acele ex-perienţe ale inimii, în această privinţă, înaintea Domnului. Cauza slujirii nu este dorinţa de a vorbi, ci nevoia de a căuta suflete şi de a-i întări pe sfinţi.

Cîte nevoi, ascunse chiar în sufletele cele mai degradate, ar fi mărturisite, dacă le-am arăta dragostea şi bunătatea care ar putea să le dea încrederea! Cîte persoane se ameţesc într-un vîrtej de plăceri, ca să facă să tacă frămîntările morale care îi chinuie! Dragostea divină nu numai că răspunde nevoilor, dar ea le obligă să se exprime.

„Cel care rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu" (1 loan 4.16).

Vă rog stăruitor de a menţine acest spirit al dragostei, care este chiar prezenţa lui Dumnezeu. Păcatul desparte, dar Dumnezeu uneşte, pentru că El este dragoste; în aceasta se găseşte vindecarea oricăror rele, căci toate lucrurile vor fi unite într-o singură Persoană: în Domnul Isus Hristos. Umblaţi deci în dragoste şi veţi merge cu putere şi spre slava lui Dumnezeu.

Mă tem, pentru Biserica Domnului Hristos, de ÎNGUSTIMEA DE INIMĂ mai mult decît orice alt lucru.

Dragostea-l face pe om în stare să biruiască toate încercările. Dacă i se scuipă în faţă, nu face nici o obiecţie, căci dragostea rămîne şi nu-şi trage niciodată puterea din împrejurări, ci se ridică mai presus de ele.

Dragostea, cînd este reală, este mijlocul adevărat de a produce sfinţenie.

„Dragostea pentru toţi sfinţii" (Coloseni 1.4) este o pricină de binecuvîntare despre care vorbeşte apostolul; şi chiar în ceea ce priveşte înţelepciunea spirituală, ea aici ne călăuzeşte: „ca să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii" (Efeseni 3.18), pentru că toţi sîntem în inima Domnului Hristos; ori, dacă ei nu sînt şi în inimile noastre, El nu are loc deplin în inimile noastre, pentru că eul L-a înlăturat într-o oarecare măsură; şi aceasta este spre paguba noastră.

Dragostea nu oboseşte slujind, cu toate că slujirea se face adesea în suferinţă. De fapt, afară de cîteva rare încurajări, ea poartă totdeauna, cum spune apostolul Pavel, acest caracter general: „Rabd totul pentru cei aleşi" (2 Timotei 2.10).

Cît de puţini dintre credincioşi îi prezintă lui Dumnezeu lucrarea dragostei lor, lucrînd astfel pentru El şi pentru slava Lui, cu toate că lucrarea este în favoarea oamenilor! Si cu cît ei îi iubesc, cu atît sînt mai puţin iubiţi, ceea ce nu-i împiedică în slujirea lor, din dragostea lui Dumnezeu.

Roadele Duhului sînt: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, facerea de bine, bunătatea, credincioşia etc. (Galateni 5.22). Remarcaţi că primele din aceste roade sînt: „dragostea, bucuria, pacea". Duhul Sfînt va produce cu siguranţă roadele prac-tice care urmează după acestea şi arată viaţa Dom-nului Hristos înaintea oamenilor, dar roadele lăuntrice, cele care Îl au pe Dumnezeu ca scop, vin în primul rînd, pentru că ele formează starea de suflet necesară pentru a le produce pe celelalte.