Dragoste, nu egoism - 1 Petru 1.22

Egoismul împiedică pe mulţi să iubească pe alţii şi să se vadă iubiţi de alţii. “Eul” este stăpânit de o mare sensibilitate, deodata se posomareşte, se întunecă şi îi sare ţandăra. Este destul să i se para ca n-a fost băgat în seamă, că nu i s-a răspuns la salut, că şi începe să se plângă altuia. Acela, când aude, spune şi el altuia şi astfel se duce vorba până la mari depărtări. “Ochiul rau” a privit şi i s-a părut cum nu trebuia să i se pară, dacă ar fi avut un alt ochi.

Eul doreşte să fie lăudat, onorat, şi nu vrea să fie mustrat şi îndemnat. Daca-i spui ceva care nu-i place, se retrage în sine însuşi, ca melcul. Copiii ating cu degetul coarnele melcului, care se retrage atunci supărat în casa lui. Dacă melcul a dat peste un obstacol, iarăşi se retrage în casa lui. Tot asa sunt şi sufletele egoiste şi sensibile: cum dau peste ceva ce nu le place, se retrag în ele însăşi şi nu vor să mai aibă a face cu nimeni. În ele nu este dragoste de fraţi neprefăcută, ci egoism.

Sunt alte personae care nu uită cât vor trăi răul pe care li l-a făcut sau li se pare ca l-a făcut cineva. “Dragostea nu pune la socoteală răul” (1 Cor. 13.5), adică nu ţine un registru în care să fie trecute cele rele, sau nu face dosar de rele. Astfel de lucruri vatămă legătura frăţească a dragostei, care trebuie să fie cu totul sinceră.

Suntem datori să ne înştiinţăm unii pe alţii, să ne mustrăm şi să ne îndemnăm, căci suntem raspunzatori unii pentru alţii. Nu-mi este îngăduit să zic despre vreun frate: Nu-mi pasă, treaba lui! Nici în lucrurile fireşti nu merge aşa. A plecat omul de acasă cu pălăria turtită sau murdară de var; dacă-i spui, omul roşeşte pentru moment, dar după aceea îţi mulţumeşte că l-ai făcut atent. Oare în adunarea lui Dumnezeu să nu fie acelaşi lucru? - Nu merge aşa, frate! Nu vezi că întristezi pe Duhul Sfant şi strici mărturia? Ia gândeşte-te la urmări!... Asa ne este graiul către cei cu care alcătuim un trup în Domnul Isus, ştiindu-ne răspunzători unii faţă de alţii.