Douăzeci şi cinci de milionari la bord

Înaintarea omului în spaţiul cosmic ne ţine pe toţi în tensiune. Între puterile mondiale de frunte are loc un mare concurs al oamenilor de ştiinţă, al astronauţilor şi al rachetelor. Care naţiune va avea succes şi va putea pătrunde mai adânc în univers? Această întrebare stăpâneşte milioane de oameni.

Şi în trecut au avut loc evenimente care au fost urmărite cu încordare de popoare întregi. Cine va câştiga întrecerea în gheţarii veşnici şi va ajunge primul la Polul Sud? Va fi englezul Scott sau cercetătorul norvegian Amundsen? Într-adevăr, a fost o luptă emoţionantă, până ce, în18 ianuarie 1912, Scott, după eforturi aproape supraomeneşti, a ajuns la Polul Sud. Acolo însă, spre dezamăgirea lui, a văzut fluturând deja steagul norvegian. Aşadar, Polul Sud, încă nevăzut de ochiul omenesc şi niciodată călcat de vreun picior omenesc, a fost cucerit într-un timp foarte scurt de două ori. Amundsen cu câinii lui siberieni ajunsese deja în 17 decembrie 1911 şi înălţase aici semnul biruinţei. Scott şi oamenii lui s-au întors descurajaţi. Slăbiţi de lipsuri şi necaz, la întoarcere au îngheţat cu toţii în zăpada veşnică, unde câteva luni mai târziu au fost găsiţi împreună cu preţioasele lor jurnale de zi.

Anglia era încă îngrijorată din cauza eroilor ei dispăruţi, în timp ce un nou eveniment emoţionant a mişcat inimile. În primăvara anului 1912 a fost lansat un vapor uriaş şi luxos, care trebuia să cucerească pentru Anglia „Cordonul Albastru“ al oceanului, acea înaltă şi râvnită decoraţie pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Oceanul Atlantic. Toţi au sperat, ba chiar s-au aşteptat la un lucru sigur: „Titanicul“, cel mai mare, rapid, sigur şi mai frumos vapor din lume, va pune în umbră vapoarele celorlalte naţiuni.

Toţi au dorit să fie de faţă, când acest vapor uriaş va readuce pentru Anglia „Cordonul Albastru“, să asiste când acest colos, în prima lui călătorie, va traversa în timp record Atlanticul. Nu a lipsit însă nici aroganţa, nici mândria organizatorilor acestei călătorii şi nici a călătorilor care pentru bani mulţi şi-au putut procura un bilet de vapor. Pe corpul vasului uriaş, o mână calomnioasă a scris cu litere mari să se poată citi de departe: „No God“ (Nu avem nevoie de Dumnezeu). La bord, o distracţie trebuia să facă loc alteia. Pe vapor se găseau 2224 de oameni, iar printre aceştia erau 25 de milionari. Toţi erau într-o dispoziţie bună, se amuzau şi dansau.

În noaptea spre 15 aprilie 1912, vaporul de lux a ajuns în apele din Terra-Nova, unde pe timp de primăvară trebuia să te aştepţi la gheţari plutitori. Un vapor din apropiere a avertizat neîntrerupt „Titanicul“ prin telegraf că există pericol de gheţari: „Mai încet! Mai încet!“. Însă „Titanicul“ înainta nebuneşte, căci biruinţa trebuia câştigată cu orice preţ. În noaptea aceea, pe vapor s-au petrecut tot felul de lucruri.

A avut loc o petrecere furtunoasă. Orchestra a cântat fără întrerupere.

Dintr-o dată, o zguduitură puternică a străbătut corpul uriaş al vasului. Dansatorii s-au clătinat îngroziţi. Mai întâi a fost o întrebare, apoi o bănuială, după care o certitudine înfiorătoare. Cu viteză record, „Titanicul“ lovise un gheţar exact în locul unde era scris:

„No God“. Peretele vasului a fost tăiat de gheţar. Apa a început să pătrundă în vapor. Panica a izbucnit. Căpitanul a poruncit să se păstreze calmul şi să se coboare în bărcile de salvare. Dar oare cine putea să păstreze calmul, când s-a constatat că bărcile de salvare nu ajungeau decât pentru o parte din pasageri? În felul acesta a început lupta exasperată a unora împotriva altora pentru un loc în barca de salvare. „Titanicul“ transmitea fără întrerupere SOS... SOS...

Însă singurul vapor din apropiere, care avertizase în mai multe rânduri cu privire la pericolul gheţarilor, nu dădea răspuns. Numai tăcere, disperată tăcere! Telegrafistul acestui vas se dusese la culcare, pentru că la semnalizarea lui nu primise nici un răspuns de la „Titanic“. Dintr-o dată, lumini, lumini!

Un alt vapor se vedea la orizont. Aici era ajutorul, salvarea. Imediat oamenii de serviciu de pe „Titanic“ au aruncat în aer rachete de semnalizare. Însă abia atunci au constatat că la bord nu aveau decât rachete luminoase, albe, care se folosesc ca semn de salut pentru alte vapoare şi pentru sosirea în port.

Rachetele luminoase, roşii pentru semnal de alarmă nu erau disponibile. Au fost prea mândri, ca să le mai ia în călătoria „record“. În noaptea întunecoasă, celălalt vapor nu a putut bănui nimic despre agonia de pe „uriaş“. A salutat înapoi cu semnale albe şi a plecat mai departe.

Minutele „Titanicului“ erau numărate. Apa se strecura cu putere prin spărtura deschisă a prorei. Mânaţi de frica morţii, mulţi dintre pasageri au sărit pur şi simplu în apă. Apoi, dintr-o dată faimosul vapor s-a afundat vertiginos în adânc. Cei ce pluteau fără ajutor pe apă au fost traşi printr-un vârtej uriaş în adânc. 1563 de oameni s-au înecat în valurile reci ale Atlanticului. Un record groaznic!

Tu şi eu, noi toţi ne aflăm într-o uluitoare călătorie. Mă refer la călătoria pe marea tulburată a acestei vieţi. Depinde de lansarea corectă. Stă scris la prora vaporului tău „Cu Dumnezeu“ sau scrie „No God“? Poate că nu este scris cu litere aşa mari, ci numai foarte mărunt şi greu de descifrat sau într-o scriere secretă pe care nimeni nu are voie să o citească.

Atunci gândeşte-te că acest start greşit duce la dezastru! Dumnezeu în Cuvântul Său îţi spune clar: „Fiule, dă-mi inima ta!“ (Proverbe 23.26). Doar acesta este startul bun. Toţi cei care nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu sunt atenţionaţi cu mare seriozitate: „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7). Când observi că pluteşti pe un curs greşit, nu te poate ajuta decât hotărârea de schimbare a direcţiei. Altfel, mai devreme sau mai târziu vei merge în pierzare. Ai auzit cum radiotelegrafistul te previne şi iar te previne ca să-ţi vii în fire? Ascultă-l, nu-ţi „deconecta“ conştiinţa, căci curând nu vei mai putea auzi semnalele lui aducătoare de salvare!