Din prima zi

În viaţa unui om există acţiuni pe care trebuie să le facă începând cu ziua naşterii sale, pentru ca să crească, să se dezvolte şi să pros-pere. Imediat ce este despărţit de mama sa, trebuie să respire, să primească din exterior hrană şi să o digere, să doarmă şi să se trezească etc. Dacă încetează una din aceste activităţi, mama nu rămâne indiferentă, ci se alarmează. O astfel de întrerupere ar putea periclita existenţa micuţului sau cel puţin împiedica dezvoltarea.

Şi omul cel nou, care începe să trăiască de la naşterea din nou, este supus unor anumite legi de viaţă. Dacă acestea sunt desconsiderate, apar deranjamente serioase în sănătatea şi în creşterea duhovnicească. Atunci, creştinul este lipsit de pace şi de bucurie şi există marele pericol de a fi din nou implicat, spre marea lui pagubă, în lucrurile acestei lumi.

Pe baza unor exemple din Biblie, dorim să ne amintim ce caracterizează viaţa nouă a creştinului deja din prima zi a întoarcerii sale la Dumnezeu.

Bucuria în Domnul

„Îşi vedea de drum, plin de bucurie“ (Faptele Apostolilor 8.39).

Pe drumul pustiu ce ducea spre Gaza, famenul etiopian a găsit ceea ce a căutat: Evanghelia, vestea bună despre Isus (versetul 35). El a ascultat-o şi a primit-o prin credinţă. El, „un famen cu mare putere la împărăteasa Candace“, era acum un copilaş în familia lui Dumnezeu.

Ce l-a însufleţit deja din startul alergării sale ca şi creştin? O bucurie adâncă şi sfântă, pe care nu o cunoscuse înainte! Ea nu a depins de Ierusalim, de centrul religios, nici de Filip, unealta binecuvântată pentru întoarcerea lui la Dumnezeu. Când Duhul l-a răpit pe evanghelist, acest creştin fericit, care tocmai venise la credinţă, nici nu a observat, căci „îşi vedea de drum, plin de bucurie“. Care a fost motivul acestei bucurii neobişnuite? Pe baza Scripturii, începând cu Isaia capitolul 53, Filip i-a prezentat Persoana lui Isus, iar Duhul Sfânt i-a deschis inima pentru El. Bucuria etiopianului venea din cunoaşterea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, nu din forme religioase, nu din contactul cu persoane şi nici din împrejurări deosebit de favorabile. El începuse să se bucure „în Domnul“.

Şi calea noastră de creştini aici, jos trebuie şi poate fi o cale de bucurie adevărată de la început până la sfârşit. Dumnezeu Însuşi vrea acest lucru. Fără această bucurie, am fi creştini fără putere şi bolnăvicioşi. De aceea apostolul le spune credincioşilor din Tesalonic: „Bucuraţi-vă întotdeauna... pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la voi“ (1 Tesaloniceni 5.16-18). Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l reţinem. Dar cum le-a putut porunci Pavel acelor credincioşi „să se bucure întotdeauna“? Poate fi poruncit acest lucru?

Desigur, nu! Apostolul a vrut să le spună lor şi nouă: Acum vă aflaţi într-o legătură indisolubilă cu Hristos. El este izvorul nesecat al bucuriei voastre. Staţi la acest izvor! Luaţi vasul credinţei şi umpleţi-l aici tot mereu, zilnic, ceas de ceas, tot timpul! Nu fugiţi de aici! Nu mergeţi la alte izvoare; ele sunt fântâni crăpate care nu ţin apa!

Pavel era obişnuit să se bucure „în Domnul“. Toţi cei care veneau în contact cu el, puteau să se convingă de acest lucru. Chiar şi filipenii! Fiind în închisoarea din cetatea lor, cu spatele sângerând şi cu picioarele în butuci, a cântat împreună cu tovarăşii săi la miezul nopţii cântări de laudă. Deci, dintr-o exprienţă proprie, fericită îi îndemna pe alţii să se bucure „în Domnul“ (Faptele Apostolilor 16.25; Filipeni 3.1 şi 4.4).

Ca el, toţi creştinii au dreptul acestei bucurii, atât credincioşii în vârstă, cât şi începătorii. Petru a putut spune despre cei risipiţi din Asia Mică: „Isus Hristos, pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; şi, crezând în El, deşi acum nu-L vedeţi, vă bucuraţi mult, cu bucurie de nespus şi glorioasă“ (1 Petru 1.8).

Savurezi zilnic această „bucurie în Domnul“? Dacă nu, atunci viaţa ta de creştin nu este sănătoasă. Duci lipsă de o putere înviorătoare şi care te pune în mişcare. Neemia spunea poporului: „Bucuria Domnului este tăria voastră“ (Neemia 8.10).

„Maria, aşezându-se şi ea la picioarele lui Isus, asculta cuvântul Său“ (Luca 10.39).

Ne-am amintit că numai Domnul Isus este izvorul adevăratei bucurii creştine şi că trebuie să rămânem la El. Maria a făcut exact acest lucru.

Domnul venise în sat şi intrase în casa ei. El era acolo! Abia a luat loc, şi ea s-a aşezat la picioarele Lui. Nu voia să piardă această ocazie unică. Dorea să fie lângă El, să-L asculte şi să fie atentă la cuvintele Sale. Oare era în acel moment ceva mai important? Marta a fost de altă părere. Distinsul şi scumpul oaspete făcuse o slujbă, care pretinsese efort pe străzile prăfuite şi dogorite de soare. Acum, El era acolo şi împreună cu El şi cei doisprezece, care erau desigur flămânzi. Nu ar trebui oare să li se dea mai întâi de mâncare şi de băut? Cu siguranţă, această slujbă a fost binevenită pentru Domnul!

Care din cele două surori a avut dreptate? – Mulţi, foarte mulţi credincioşi stau de partea Martei. Probabil, nu prin cuvinte, dar prin faptele lor! Cele 24 de ore ale zilei informează exact cum gândesc eu referitor la această problemă. – Nu trebuie oare fiecare să-şi facă munca zilnică? Se cere aşa de mult în această privinţă! Şi mesele regulate, şi odihna sunt cerinţe esenţiale pentru trup. Cei tineri vor adăuga: tot aşa de necesară este pregătirea temeinică pentru o existenţă îndestulătoare. Pe lângă aceasta e nevoie de odihnă şi călire a corpului prin sport. În definitiv, aşa spun creştinii activi, e vorba de practica creştină, de fapte şi nu de teorie goală. Dacă începi să slujeşti Domnului prin aproapele, vei avea aşa de multe de făcut, încât nu vei mai avea timp pentru a te „aşeza“ şi pentru „a asculta“.

Acestea sunt argumente foarte clare. Dar ce a gândit Domnul despre comportamentul celor două surori? Ceea ce spune El este decisiv! „Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi şi te tulburi tu; dar un singur lucru este necesar: şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua.“

Acest cuvânt al Domnului stă în mijlocul neliniştii timpului nostru ca o stâncă, ce se împotriveşte la tot ceea ce ar vrea să ne devină mai important. El îţi spune ţie şi îmi spune şi mie: Aşază-te mai întâi la picioarele Mele şi ascultă cuvintele Mele; de acestea ai nevoie! Acest singur lucru are prioritate.

Dacă până astăzi am fost neascultători faţă de acest cuvânt al Domnului, nu am dorit „laptele curat“ al Cuvântului lui Dumnezeu, atunci în creşterea duhovnicească a apărut cu siguranţă o stagnare. Este timpul să ne schimbăm poziţia şi să începem să ne aşezăm la picioarele Sale în fiecare zi în cămăruţa noastră şi să ascultăm cuvintele Sale. Atunci vom dori mai mult să fim acolo, unde ne strângem ca Adunare pentru Numele Lui.

Nu, nu e vorba de teorie goală, ci e vorba de Persoana Sa. De aceea, citind şi cugetând la Cuvântul Său, să-L căutăm pe El, iar atunci şi inimile noastre vor „arde“ şi „bucuria de nespus şi glorioasă“ a acelor credincioşi din Asia Mică ne va umple gura de cântece de laudă!

Acest loc la picioarele lui Isus, unde auzim Cuvântul Său, este, conform gândurilor Sale clar exprimate, singurul punct corect de plecare al dezvoltării vieţii creştine şi al tuturor activităţilor creştine!

Nu spune: „Dacă credincioşii mai în vârstă şi mai maturi caută acest loc, este potrivit, bine şi folositor; dar dacă o fac cei tineri, mi se pare puţin anormal“! Ce vârstă avea această Maria necăsătorită şi ce vârstă avea acel om eliberat de demoni, care, imediat după salvarea sa, s-a aşezat la picioarele lui Isus (Luca 8.35)? Nu ştim. Dar un lucru este sigur: tocmai cei întorşi de curând la Dumnezeu trebuie să caute acest loc. Câte nu au ei de învăţat despre Isus şi de la El! Tocmai lor, Duhul Sfânt trebuie să le prezinte „modelul de cuvinte sănătoase“. Cine nu ocupă de la început locul la picioarele lui Isus, va deveni curând un creştin bolnav şi pipernicit, care nu va aduce roade sănătoase.

Locul Mariei este un loc pentru noi începând din prima zi!

O, Dătătorul vieţii,

Eu la picioare Îţi stau,

Cum sta odată Maria,

Cuvântul Tău ascultând,

Când cufundată în Tine

De Tine se minuna.

Al Tău sunt în întregime,

Căci pentru mine Te-ai dat.

Tu m-ai iubit pân' la moarte,

Pe cruce-ai fost răstignit,

Ca să mă scapi din robie,

Din mâna celui viclean.