Devotamentul

„Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul meu!" (Filipeni 3.8)

O predare deplină Domnului Isus Hristos este legătura cea mai puternică, legătura care poate să unească inimile omeneşti. Ea le dezbracă de „eu" şi astfel ele nu mai sînt decît un suflet în gîndurile lor, în intenţiile lor şi în propriile lor hotărîri, pentru că nu au decît un singur scop.

Având slava înaintea noastră, avîndu-L pe Domnul Isus Hristos înaintea noastră, putem spune cu toată sinceritatea: „Fac un singur lucru" (Filipeni 3.14)? în ce parte sînt ochii noştri îndreptaţi? Spre ce ţintă mergeţi? Dumnezeu n-are decît o singură ţintă: HRISTOS. Pe drumul Damascului, Pavel L-a văzut pe Dom-nul Hristos; de atunci, el s-a lepădat de importanţa sa, de calitatea sa de fariseu, de ceea ce învăţase şi de tot ce nu era Hristos. El le socotea pe toate ca pe nişte gunoaie, pentru a-L cîştiga pe Hristos. Se vorbeşte de a face un sacrificiu: nu este mai mare sacrificiu, decît de a lepăda nişte gunoaie. Dacă ochii ne-ar fi îndreptaţi mereu spre Domnul Hristos, pentru ca aceste lucruri să capete un astfel de caracter, n-am simţi greutate în a le părăsi. Lucrurile îmbracă caracterul lor, potrivit obiectului pe care-l urmăreşte inima.

Sper că Dumnezeu vă va păzi de orice legătură în afară de legătura Domnului Hristos şi că veţi găsi în ea din ce în ce mai mult siguranţa şi bucuria sufletelor voastre.

În orice adevărată bucurie prin predare lui Dum-nezeu, Domnul Hristos este Persoana care ocupă primul loc, apoi „ai Săi care sînt în lume" (loan 13.1); în sfîrşit, semenii noştri: întîi sufletele lor (apropiindu-i de El), apoi trupurile lor, precum şi nevoile lor felurite.

Dragostea Domnului Isus Hristos ne constrînge la cruce şi ne îndeamnă să ne predăm fără rezerve Celui ce ne-a iubit atît de mult si S-a dat El însuşi în întregime pentru noi. In faţa unei astfel de iubiri, învăţăm să nu avem nici un gînd mai înalt despre noi înşine şi să ne dăm seama că am fost cumpăraţi cu un preţ şi nu mai sîntem ai noştri.

Sentimentul că nu mai sîntem ai noştri adînceşte în sufletele noastre pe cel al drepturilor Domnului asupra noastră, îndepărtîndu-ne de la gîndul că ar fi vreun merit oarecare în devotamentul nostru.

Numai privind ţintă la Domnul Isus Hristos putem să părăsim orice pentru El. Nici lumea, nici inima firească nu vor putea să suporte să-L urmeze pe Domnul Hristos pînă la capăt.

Trebuie să trăim în relaţiile fireşti ca şi cum nu le-am avea si să ne manifestăm în aceste relaţii ca din partea Domnului Hristos.

Poţi să fii o binecuvîntare pentru soţul tău, întărindu-1, mîngîindu-1 şi încurajîndu-1 în ostenelile şi încercările care însoţesc slujba Domnului; însă nu încerca să-i slăbeşti rîvna. Cîteodată, unei femei îi place să-1 aibă pe soţul ei pentru ea şi cînd acesta este un lucrător al Domnului, este un mare rău. Am cunoscut o femeie care a compromis în felul acesta slujba unui frate la lucru. Un soţ trebuie să aibă grijă de soţia sa, s-o preţuiască şi să vegheze ca să nu o neglijeze în nici un fel, însă tovarăşa unui frate care lucrează pentru Domnul trebuie să pună slujba şi lucrul soţului ei în primul rînd. O femeie înţeleaptă, care-L caută întîi pe Domnul pentru ea însăşi, îi dă de asemenea primul loc în ceea ce priveşte soţul ei şi nu-l iubeşte mai puţin pe acesta din urmă.

O, cum ne vom da seama, în ziua Domnului Hristos, că ceea ce am păstrat în inimile noastre pentru noi înşine nu a fost decît pierdere şi mizerie!