Deuteronom 29:18-29 - Jean Koechlin
de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016
-
Categorii:
- Deuteronom - Comentarii Jean Koechlin
Deuteronom 29:18-29
Până acum am avut drept subiect poporul în ansamblul său. Versetele 18-21 se adresează de data aceasta individului, bărbat sau femeie care se depărtează de DOMNUL. Pelinul (v. 18 sf.) este o plantă cu sevă amară şi otrăvitoare care creşte pe terenuri necultivate. Dacă inima noastră este din punct de vedere spiritual neîmblânzită, să nu ne surprindă faptul că dau lăstari anumite rădăcini de amărăciune, care ne otrăvesc spiritul cu tot felul de resentimente, de gelozii, de animozităţi. Remediul preventiv (care să împiedice această dezvoltare), conform cu Evrei 12.15 (vezi şi nota n) este să nu ne lipsim de a beneficia de harul lui Dumnezeu.Capitolul se încheie cu un verset mângâietor. Istoria noastră, ca şi cea a lui Israel, are o latură văzută – cea a responsabilităţii noastre – şi o latură ascunsă – cea a harului, pe care numai Dumnezeu o cunoaşte deplin. Anumite tapiserii sunt brodate pe dosul pânzei. Cât timp sunt în lucru, nu putem vedea pe canava decât noduri şi fire încâlcite; singur meşterul le recunoaşte. Abia când întoarcem pe faţă lucrarea încheiată, imaginea finală ne apare în toată perfecţiunea şi frumuseţea ei. „Lucrurile văzute“ sunt reversul lucrării divine revelate. Necazurile, eşecurile, disciplinarea ne par adesea a fi împotriva planurilor lui Dumnezeu. Dar în curând, în splendoarea Locului Ceresc, vom admira cealaltă faţă şi „vom înţelege toată iubirea Sa“.