Deuteronom 16:18-7:7

Până la sfârşitul cap. 18 ne sunt prezentate grupuri diferite de persoane responsabile: judecătorii, împăraţii, preoţii, leviţii şi profeţii în Israel.

Judecătorii şi supraveghetorii (sau „cărturarii“) sunt numiţi primii. Ei trebuia „să judece poporul cu judecată dreaptă“, fără să primească mită (v. 18, 19, vezi şi nota b; Proverbe 18.5; 24.23; 17.23). Iacov, în epistola sa, pune accent în mod deosebit pe relaţiile faţă de aproapele şi pe relaţiile cu cei bogaţi şi cu cei săraci. El nu „caută la faţa omului“ (Iacov 2.1), nu admite egoismul, împietrirea inimii (Iacov 2.15, 16), lăcomia şi asuprirea (Iacov 5.1...). Şi, ca să nu uităm niciodată până unde poate să ne coboare nedreptatea, el ne aminteşte: „L-aţi condamnat, l-aţi ucis pe cel drept“ (Iacov 5.6).

Nu numai că Israel nu a urmărit „dreptatea şi numai dreptatea“ (v. 20), ci L-a respins şi L-a răstignit pe „cel drept“ (Iov 12.4). Faptul că erau necesari doi sau trei martori pentru ca o acuzaţie să fie întemeiată ne arată cât suntem de falimentari şi cât de departe suntem de Domnul Hristos, singurul „Martor credincios şi adevărat“ (Apocalipsa 3.14; Ioan 8.14).