Deuteronom 11:16-32

　　„Să vă puneţi deci aceste cuvinte ale Mele în inimă şi în suflet“ (v. 18). „Dacă ... cuvintele Mele rămân în voi...“ este cuvântul de ordine pe care ni l-a lăsat Domnul Isus la plecare. Dacă lucrul acesta este împlinit, atunci vom şti cum să ne rugăm (Ioan 15.7), cum să-I vorbim (Psalmul 45.1; Matei 12.34), cum să ne ferim de rău (Psalmul 119.11). În fiecare moment al zilei vom fi preocupaţi de aceste cuvinte şi cu Cel care le-a rostit. Conversaţiile noastre, faptele noastre, umblarea noastră le vor purta amprenta. Se va putea citi până şi pe faţa noastră fericirea pe care ele ne-o asigură. În căminul nostru, la locul nostru de muncă, în alergăturile noastre, „în toate“ vom împodobi „învăţătura care este a Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10 şi nota c).Apoi vine concluzia tuturor acestor îndemnuri la ascultare: „Iată, vă pun înainte astăzi binecuvântarea şi blestemul“ (v. 26).În faţa fiecăruia dintre noi se deschid aceste două căi. Una este poteca îngustă a ascultării de Domnul; cealaltă, drumul larg al propriei noastre voinţe. Însă la această răscruce, Dumnezeu a aşezat stâlpi indicatori. Calea ascultării duce la binecuvântare; cealaltă, a voinţei proprii, la blestem. Pe care o vom alege şi urma?