Despărţirea de lume

„Isus Hristos, Domnul meu, pentru care am pierdut toate lucrurile şi le socotesc ca un gunoi!" (Filipeni 3.8) 　

Un creştin ceresc socoteşte ca o ruşine orice semn al lumii care ar fi asupra lui.

Omul ceresc care poate să spună: „Am murit împreună cu Hristos" este singurul care se eliberează de tot ce aparţine Egiptului. Principiul mondenităţii este dezrădăcinat din inima aceluia care, mort şi înviat împreună cu Domnul Isus Hristos, trăieşte o viată cerească. Asocierea cu lumea ne împiedică să învingem lumea.

Chemată la slavă, credinţa părăseşte în mod ho-tărât Egiptul; nu acolo Şi-a aşezat Dumnezeu slava. A fi în largul tău în lume înseamnă a nu fi în largul tău în cer.

Mă tem că sfinţii nu se ostenesc cu despărţirea lor de această lume vinovată înaintea lui Dumnezeu prin stăruinţa ei în rău şi îndepărtarea de El.

Cu un Mîntuitor lepădat trebuie să mergem, întregul sistem al acestei lumi este o piatră de poticnire întrebuinţată de Vrăjmaş pentru a abate inimile de la Dumnezeu; fie că este vorba de îmbrăcăminte, de falsele aparenţe, de linguşiri, tot ceea ce ne aşază în poziţia omului bogat (din capitolul 16 al Evangheliei după Luca) este o cursă. Cerul este deschis pentru a primi un Hristos lepădat: să ne amintim mereu acest fapt.

Samson era un nazireu, pus deoparte pentru Dumnezeu, sfinţit pentru Domnul; ca semn de punere deoparte, părul său nu trebuia să fie tăiat. Atîta timp cît porunca şi hotărîrea divină au fost ţinute, puterea i-a rămas întreagă. Putea să pară că nu este vreo legătură între părul lung, netăiat, şi o putere de neînvins, dar Dumnezeu era prezent; şi un Dumnezeu de care ascultăm şi pe care îl cinstim este pentru noi un Dumnezeu al puterii.

Planul lui Dumnezeu este să ne lege de cer. Trebuie ori să aveţi cerul fără lume, ori lumea fără cer. Cel care a pregătit Cetatea nu poate să dorească pentru noi alt lucru între acestea două.

Este o foarte mare diferenţă între a părăsi lumea şi a fi părăsit de ea. Această ultimă situaţie pune la încercare toate aspectele importanţei noastre per-sonale, ascunse mai adînc în sufletele noastre decît ne-am putea închipui.

Activitatea de care avem cea mai mare nevoie este aceea care are ca scop de a-L prezenta pe Domnul Isus Hristos sufletelor în aşa fel încît să producem devotament pentru El, înlăturarea mondenităţii, o viaţă în care să se facă „un singur lucru": căminul, îmbrăcămintea, tot felul nostru de a fi să arate că Domnul Hristos este totul pentru noi.

Ieşim din mijlocul oamenilor lumii, pentru a intra în legătură de fii şi fiice cu Dumnezeul cel Atot-puternic (2 Corinteni 6.17-18); dacă nu facem aşa, nu este posibil să ne bucurăm de această legătură. Dumnezeu ne vrea să fim în legătură cu El, ca fii şi fiice ale Lui: această poziţie faţă de El este necunoscută pentru ei.

Cu cîtă înţelepciune, Dumnezeu n-a ales „mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales" (1 Corinteni 1.26). Aceştia socotesc că este foarte greu să-şi supună toate avantajele lor acelora ale lui Dumnezeu. Dacă o adunare este formată din fraţi bogaţi, se poate întîmplă doar unul din aceste două lucruri: fie ei vor deveni practic săraci şi fără pretenţii, fie vor deveni lumeşti.

O inimă împărţită este o nenorocire pentru un creştin. Cînd inima este plină de Domnul Hristos, în ea nu mai are loc nici o dorinţă după slava lumii. Dacă Domnul Hristos locuieşte în inima voastră prin credinţă, nu vă veţi pune întrebarea aşa de des: „Ce rău este în aceasta sau în aceea?" Vă veţi întreba mai degrabă: „Fac aceasta pentru Domnul Hristos? Poate El să mă aprobe?"