De ce să fiu recunoscător?
Sunt recunoscător
- pentru copilul meu care se joacă în loc să mă ajute să spăl vasele: înseamnă că este acasă şi nu pierde timpul pe străzi;
- pentru impozitele pe care le plătesc: înseamnă că am un serviciu;
- pentru curăţenia pe care o fac după masa festivă: înseamnă că sunt înconjurat de prieteni;
- pentru hainele devenite strâmte: înseamnă că am avut ce mânca;
- pentru grădina pe care trebuie s-o îngrijesc, pentru geamurile de spălat: înseamnă că am o locuinţă şi o curte în jurul ei;
- pentru toate criticile pe care le aud despre guvern: înseamnă că am libertatea cuvântului;
- pentru locul de parcare care se află departe: înseamnă că pot merge şi că am mijloace de transport;
- pentru factura la încălzire: înseamnă că m-am încălzit;
- pentru sora care cântă fals în spatele meu la adunare: înseamnă că pot auzi;
- pentru coşul cu rufe de spălat şi de călcat: înseamnă că am suficiente haine;
- pentru durerile mele musculare la sfârşit de zi: înseamnă că am putut să fac o muncă grea;
- pentru deşteptătorul care sună dimineaţa prea devreme: înseamnă că sunt viu!
„Mulţumiţi întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos" (Efeseni 5.20)