Daniel 8

Capitolul 8 prezinta detalii privind evenimentele care se implinesc in alta parte, si anume in Iudeea, evenimente care ii privesc pe iudei. Cele doua imperii, ale Persiei si Greciei, sau cele din orient care i-au urmat Babilonului, sub care are loc profetia, nu sunt mentionate decat pentru a desemna locurile unde trebuie sa se petreaca evenimentele si pentru prezentarea lor in ordinea lor istorica. Imperiul Persan este rasturnat de imparatul grec, al carui imperiu este apoi inlocuit de patru monarhii, din una din acestea ridicandu-se o putere care constituie subiectul principal al profetiei.

In interpretare avem o declaratie clara ca acele evenimente vor avea loc cand va fi atinsa culmea indignarii. Este vorba despre indignarea impotriva lui Israel - cap. 11.36 din aceasta carte -, perioada de indignare despre care ne spune Isaia 10.25, indignarea incheindu-se cu distrugerea asirianului, care este prin excelenta instrumentul prin care s-a manifestat indignarea (Isaia 10.5). Toate aceste pasaje arata, cand studiem in mod special contextele lor, ca evenimentele indicate de aceste profetii se vor implini in zilele de la urma. Acela va fi timpul necazului lui Iacov, dar el va fi salvat. Domnul Insusi face aluzie la aceasta perioada (Matei 24), invitandu-i pe ucenici sa fie atenti la ceea ce spune Daniel (comparati aceste cuvinte cu Dan. 12.1, 7, 11). Mi se pare ca profetia in sine nu se refera atat de absolut la zilele din urma cat interpretarea care ne este data. Ceea ce ni se semnaleaza in aceasta profetie nu este sfarsitul definitiv al indignarii, ci faptul ca un corn mic se ridica din unul din cele patru regate care au urmat dupa imperiul lui Alexandru. Scopul principal al Duhului este acela de a descoperi ceea ce se va intampla in zilele din urma (v. 17).

Sa cercetam trasaturile principale ale cornului cel mic. Puterea desemnata prin “cornul cel mic” se extinde teritorial rasarit, spre sud si spre “frumusetea pamantului”, adica spre Ierusalim sau Sion. Acest corn se ridica impotriva ostirii cerurilor si arunca la pamant o parte din ele, ca si o parte a stelelor, si le calca in picioare.

Care sunt personajele desemnate prin aceasta imagine simbolica – ostirea cerurilor si stelele? Sa ne amintim ca este vorba despre sistemul iudaic. Odata ce ne-am insusit aceasta, aplicatia nu mai este dificila: este vorba despre aceia care, prin marturisirea lor, sunt in jurul tronului lui Dumnezeu, in special de cei mai de seama dintre ei. Nu este vorba despre cei credinciosi, din capitolul 7. Expresia “ostirea cerului” descrie pozitie si nu intr-o stare morala. Comparati cu v. 24, dar acest pasaj presupune ca iudeii au din nou aceasta pozitie inaintea lui Dumnezeu, chiar daca aceasta va fi pentru judecata. Aceasta inseamna ca ei sunt din nou inaintea lui Dumnezeu ca fiind in relatie cu El, ca un obiect de care se ocupa El, ca un popor sub responsabilitate in vederea vechilor lor relatii cu El, desi natiunile mai au inca puterea. Iar, daca starea lor nu se potriveste cu pozitia pe care ei o iau din nou fata de El, prin chiar acel fapt, ei sunt obiectele pedepselor lui Dumnezeu.

Aici mai trebuie sa remarcam faptul ca ne este semnalata nelegiuirea (nu uraciunea asezata de cineva, ci calcarea de lege), care este cauza pustiirii si care, in interpretare, vine in momentul culminant.

Acest corn este instrumentul folosit pentru pedepsirea iudeilor reintrati, in ceea ce priveste marturia, in relatie cu Yahve si reveniti in tara lor, care pretind a avea caracterul de popor al Lui, dar care merg cat se poate de departe cu nelegiuirea impotriva Lui. Cornul ii distruge complet pe unii dintre ei, dar aceasta nu este totul, ci el (pentru ca aici cuvantul nu mai este in acord cu cuvantul corn, probabil pentru a-l desemna in mod personal pe acel rege) se ridica pana la capetenia ostirii mergand cu pretentiile pana la a se ridica impotriva lui si inaltandu-se pana la a actiona impotriva lui Hristos in caracterul Lui de capetenie a lui Israel, impotriva Judecatorului care vine, a Capeteniei lui Israel care este Yahve Insusi, pentru ca am vazut ca a venit Cel Batran de zile. Aici, totusi totul este privit din punct de vedere iudaic. El este capetenia lui Israel. Si vedem ca este vorba despre Yahve, pentru ca jertfa lui este curmata si sanctuarul Lui este rasturnat, dar El este prezentat ca fiind capetenia ostirii. Jertfa necurmata este intrerupta de acela. Este oprita inchinarea iudaica adusa lui Yahve, sanctuarul Lui este rasturnat si, din cauza nelegiuirilor, este randuit un timp de necaz pentru jertfa necurmata (asa inteleg acest verset). In final, cornul cel mic (pentru ca aici forma cuvantului se raporteaza din nou la corn) rastoarna adevarul, face fapte mari are reusite.

Durata intregii viziuni in relatie in special cu nelegiuirea care constituie cauza, si probabil, putem spune, inclusiv durata nelegiuirii care aduce pustiirea, intr-un cuvant, intreaga scena a nelegiuirii si a pustiirii care a venit ca urmare, astfel incat sanctuarul si ostirea sunt calcate in picioare, este de 2300 de seri si dimineti.

In versetul 19 vedem ca interpretarea priveste timpul de la sfarsit, indicatie foarte importanta pentru intelegerea pasajului. Si iata ce trebuie sa se intample la sfarsitul indignarii (impotriva lui Israel), in final, cand nelegiuirea iudeilor va fi ajuns la culme. Un imparat cu o mare mandrie, care dezleaga enigme, se va ridica – un fel de invatator sau rabin, dar plin de mandrie, fara rusine si indraznet. El va avea putere, dar aceasta nu prin forta lui proprie. El va face fapte mari, va avea reusite, va actiona si va distruge oameni puternici sau un numar mare de oameni, in special poporul sfintilor, adica pe iudei (v. cap. 7.27).

El este viclean si reuseste cu vicleniile lui, se inalta in inima lui si corupe pe multi printr-o falsa siguranta a necredintei si, in cele din urma, se ridica impotriva Capeteniei capeteniilor si este distrus fara interventia vreunui om. Aceasta inseamna ca, in timpul de la sfarsit, cand se vor implini planurile lui Dumnezeu, cand va veni perioada de indignare impotriva lui Israel dupa ce nelegiuirea acestui popor va fi ajuns deja la culme, se va ridica un rege intr-o parte a vechiului imperiu grec, a carui putere este caracterizata de extinderea spre est, spre sud si spre Ierusalim, adica va fi asezat unde este in prezent Turcia, Ierusalimul fiind tinta lui. Aceasta putere va face multe fapte mari si va avea multa forta, dar nu va fi propria lui forta. Acel rege va depinde de o alta putere. El va distruge si poporul iudeu. Dar el nu este caracterizat numai ca fiind distrugator, ci are si un fel de intelepciune asemanatoare sub unele aspecte cu aceea a lui Solomon. El este foarte viclean si reuseste sa-i distruga pe iudei amagindu-i cu o siguranta care-i face sa uie de Yahve. Vedem cum el se ocupa de iudei nu numai pentru a cuceri ci si ca invatator, cu subtilitate si prezentandu-le o falsa pace. In fine, el se ridica impotriva lui Hristos – vazut ca fiind Capetenia capeteniilor sau imparatul imparatilor pamantului, adica in caracterul lui de suprematie pe pamant. El este distrus fara interventie omeneasca. Acest imparat este alt personaj decat cornul din capitolul 7, care domina marea fiara din occident.

Este un imparat din orient care provine nu din imperiul roman, ci din imperiul grec, este asezat in Siria si in tinuturile invecinate si forta lui nu tine de propriile resurse. In felul sau propriu, el se amesteca in chestiunile religioase ale iudeilor, dar mi se pare ca lucrurile spuse in legatura cu el sunt mai curand caracteristici ale pustiitorului, pe care Dumnezeu, din cauza nelegiuirilor poporului sau, ii ingaduie ca vrajmasul sa-l ridice, decat caracteristici ale celui care incheie o alianta cu ei pentru o vreme cu scopul de a-i distruge si, mai tarziu, a-i trage in mocirla apostaziei. Este cel care ii va asupri in rasarit, avandu-si sediul acolo, spre deosebire de cornul din capitolul 7 care domina occidentul. Pustiirea este scoasa in evidenta cu ocazia prezentarii acelui corn mic. Versetul 11 este un fel de paranteza care se refera in intregime la capetenia ostirii, iar ultimele doua fapte sunt mentionate in acest capitol, si anume: jertfa este intrerupta si sanctuarul este rasturnat, aceste fapte fiind introduse in relatie cu capetenia ostirii, ca fiind aspecte ale pustiirii lui Israel, pentru a completa descrierea, fara a indica cine face acestea. La sfarsitul capitolului nu este vorba despre istoria imparatului insusi, ci de ceva din ceea ce constituie pustiirea acelui timp, la care se face aluzie in versetul 11.