Versetul zilei

Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!

Iacov 5:13 (VDC)

Daniel 6 - J. N. Darby

de J. N. Darby - 22 Martie 2016

Daniel 6

Vedem si alta forma de nelegiuire inafara de cea a Babilonului. Personal, Cirus avea ganduri bune, iar Dumnezeu, care ii le daduse acele ganduri, s-a folosit de el pentru restabilirea temporara a poporului sau, pentru ca Mesia sa li se poata prezenta, aceea fiind ultima incercare la care a fost supus poporul lui cel ales. Nu Cirus este, in capitolul 6, instrumentul nelegiuirii care cauta sa-l distruga pe Daniel, al vointei omenesti care nu poate niciodata suporta fidelitatea fata de Dumnezeu. Aici nu este vorba de idolatrie, nici nu sunt insulte aduse lui Yahve, ci intervine inaltarea omului care doreste sa excluda complet orice idee de Dumnezeu. Omul nu vrea nici un Dumnezeu. Aceasta este una din trasaturile fundamentale ale inimii omului: el vrea, in general, doreste in general un dumnezeu care sa-l ajute sa-si satisfaca poftele si patimile, un dumnezeu convenabil pentru unitatea imperiului lui si care sa-i consolideze puterea. Partea religioasa a firii lui se multumeste cu asemenea dumnezei si li se inchina cu placere, desi cel care stabileste suveranitatea lor face aceasta numai din motive politice. Sarmana lume! Dumnezeul cel adevarat nu ajunge la constiinta ei si nu se potriveste cu poftele ei. Vrajmasul sufletelor noastre se bucura ca poate exploata acest fel de religiozitate al firii noastre. Falsa religie prezinta dumnezei care raspund dorintelor inimii naturale, oricare ar fi ele, dar care nu cheama niciodata la comuniune si nu au nici un efect asupra constiintei. Ea poate impune ceremonii si randuieli, pentru ca oamenii tin sa aiba asemenea lucruri, dar nu poate pune o constiinta trezita in relatie cu dumnezeu. In sfera de influenta a religiei false intra dorintele si temerile omului i ea nu produce nimic in inima omului decat in masura in care sunt la lucru bucuriile si temerile firesti.

Dar, pe de alta parte, orgoliul omului capata trasaturi care schimba totul in aceasta privinta: omul doreste sa fie el dumnezeu si sa dispuna de toate dupa voia lui, nesuferind si excluzand orice rivalitate, dorind sa aiba o superioritate incontestabila, astfel incat, daca Dumnezeu exista, aceasta este insuportabil pentru omul care vrea ca el sa fie totul. Atunci omul trebuie sa se debaraseze de Dumnezeu. Si vrajmasii credinciosilor se folosesc de asemenea inclinatii. Cruzimea nu este mai putin inventiva, numai ca, lingusind puterea, ea nu pare a invinui decat ceea ce nu se supune si nesocoteste cuvantul autoritatii.

Din vreme ce era in razboi cu Dumnezeu insusi, problemele cu oamenii sunt tratate cu dispret si fara patima fata de ei. Patima se leaga in mai putin mandrie si mai mult de vointa omului, omul devenind robul celor care ii aduc tribut de lingusire. Vointa lui este ceea ce-l stapaneste. In acest caz, inselat de vanitatea lui, imparatul s-a vazut constrans de legile care erau facute aparent pentru a da vointei si intelepciunii lui caracterul imuabil pe care il au numai hotararile lui Dumnezeu. Daniel a fost aruncat in groapa cu lei, iar Dumnezeu l-a pazit. Asa va pazi El ramasita lui Israel la sfarsitul vremurilor. Judecata pe care vrajmasii lui Israel a vrut s-o faca sa cada asupra credinciosilor din acest popor se va executa asupra lor si efectul judecatii va fi mai mare pentru ei decat pentru ceilalti. Nebucadnetar interzisese sa se spuna ceva de rau despre Dumnezeul lui Israel si a vorbit bine despre imparatul cerurilor care il smerise, dar Darius a poruncit ca peste tot sa fie recunoscut Dumnezeul lui Daniel si al lui Israel ca singurul Dumnezeu viu, a carui imparatie nu se va clatina si care chiar l-a salvat pe cel care se incredea in El. Istoric, s-ar parea ca Darius avea sentimente de respect fata de Dumnezeu si fata de evlavia lui Daniel. Nu era Dumnezeul lui, ci era Dumnezeul lui Daniel, insa Il respecta si, de asemenea, Il numea Dumenzeul cel viu. In fine, idolatria, neevlavia si mandria care se inalta mai presus de orice, iata ce caracterizeaza marile imperii prezentate in cartea lui Daniel, si acestea atrag judecata, iar efectul judecatii este acela ca Dumnezeul iudeilor este recunoscut ca fiind Dumnezeul cel viu care salveaza, Cel Preainalt care domina imparatia oamenilor. Aceleasi trasaturi vor caracteriza si zilele din urma. Cu aceasta se incheie prima parte a acestei carti.

Ajungem acum la comunicarile facute direct lui Daniel: ele cuprind nu numai principii generale ci si detalii cu privire la poporul lui Dumnezeu si la natiunile care-l asupresc, detalii istorice prezentate in avans prin profetie.