Daniel 5:1-12

Vremea lui Nebucadneţar fusese marcată de persecuţia celor credincioşi (v. 3). Cea a succesorului său, Belşaţar, se evidenţiază, din contră, prin indiferenţă religioasă, prin abundenţă lesnicioasă şi prin căutarea plăcerilor. În istoria lumii, asemenea perioade se tot succed şi epoca noastră „luminată“ şi tolerantă se aseamănă mult cu cea a necredinciosului Belşaţar. Creştinii nu mai sunt persecutaţi în ţările noastre. Dumnezeu însă este insultat în alt mod; avem imaginea acestui alt mod prin acest ospăţ. Pentru a-şi împodobi masa, regele nelegiuit nu se teme să aducă vasele sfinte de la Templu. Şi desfrâul continuă de minune … până se petrece un lucru înspăimântător. Pe tencuiala zidului, „în faţa candelabrului“ (comp. cu Numeri 8.2), o mână se arată, trasează câteva cuvinte, dispare… Împăratul se îngălbeneşte, genunchii i se izbesc unul de altul; mai-marii sunt şi ei înspăimântaţi. Ce înţelept va putea citi tragica scriere? (1 Corinteni 1.19). Prinţul uşuratic şi lumesc nu-l cunoaşte pe Daniel (comp. cu Exod 1.8). Împărăteasa-mamă însă va şti să-l desemneze. Cum nici pe departe nu s-ar fi pus problema profetului, nici ea nu se afla la ospăţ. Despărţirea de lume şi discernământul spiritual merg împreună.Pe oamenii acestei generaţii însă, Dumnezeu îi avertizează nu prin mesaje misterioase, ci prin Cuvântul Său.