Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Daniel 4:19-27 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Daniel 4:19-27

Putem înţelege uşor lupta interioară care se dă în inima lui Daniel atunci când descoperă semnificaţia visului. A rosti adevărul în astfel de împrejurări echivala cu a se expune morţii. Dar el nu se dă bătut. Sentimentul că a primit o misiune de la Dumnezeu îi dă curaj să dezvăluie înaintea ochilor împăratului cartea viitorului acestuia. Este un curaj care nu exclude nicidecum înţelepciunea şi blândeţea; el ştie să vorbească într-un spirit de har, „dres cu sare“ (Coloseni 4.6). Fie ca Domnul să ne încurajeze prin exemplul acestui slujitor credincios! Noi, cei care cunoaştem din Cuvânt care va fi soarta veşnică a păcătoşilor nepocăiţi, să nu ascundem această parte grozavă a Adevărului, de teamă că vom displăcea oamenilor.Copacul cel mare, imagine a împăratului, reprezintă, de asemenea, lumea în general (vezi Ezechiel 31.3-9). Orgolioasă şi prosperă (v. 4), ea este organizată pentru a satisface toate nevoile şi toate poftele umanităţii. Umbra ei protectoare şi „ramurile“ ei felurite oferă fiecăruia locul său şi hrana sa (v. 21). Lumea însă nu uită decât un singur lucru, că „Cel Preaînalt stăpâneşte“ (v. 25). Astfel, judecata va veni asupra ei; Dumnezeu însă, prin Cuvântul Său, ne avertizează pe fiecare. „Rupe-o cu păcatele tale“ ne spune el (v. 27) şi împacă-te cu Dumnezeu (comp. cu Isaia 58.6,7)!