Daniel 4:1-18

Acest paragraf reproduce fără vreun comentariu o proclamaţie a lui Nebucadneţar. Ce discurs, în adevăr cu totul diferit de cele pe care le pronunţă de obicei şefii de stat! Mai curând asistăm aici în faţa unei mărturii aduse înaintea tuturor locuitorilor lumii. În ce ne priveşte, în măsura noastră, nici noi să nu ne temem să rostim cu glas tare ceea ce Domnul a făcut pentru noi.Împăratul începe prin a-şi aduce aminte de condiţia sa de odinioară. Se afla în pace (v. 4) – însă pacea lui era una înşelătoare; prospera – însă viaţa unui om nu stă în bunurile lui (Luca 12.15); tot ceea ce Dumnezeul cel Preaînalt îi pusese în mâini nu folosise decât pentru a-şi hrăni orgoliul şi mulţumirea de sine. Pentru a-l smulge din această falsă siguranţă, i-a fost trimis un gând care a avut fericitul rezultat de a-l înspăimânta şi de a-l tulbura (v. 5). Ce groază minunată! Neliniştea este deseori primul semn al lucrării lui Dumnezeu asupra unei conştiinţe. Dar şi de data aceasta, numai după ce a epuizat toate resursele omeneşti: ghicitori, vrăjitori, caldeeni, cititori în stele…, şi numai după ce neputinţa lor este dovedită din plin (2 Timotei 3.9), Nebucadneţar este dispus să accepte interpretarea lui Daniel. El distinge în acesta „duhul dumnezeilor sfinţi“ (v. 8, 18; comp. cu Geneza 41.38). Singur Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să explice Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11).