Daniel 2:1-16

Cât de mult se aseamănă vremea lui Daniel cu cea a lui Iosif! Dumnezeu îi vorbeşte lui Nebucadneţar, precum lui Faraon odinioară, prin intermediul viselor profetice (Geneza 41). Iar cel pe care El îl pregăteşte să interpreteze visele este şi de data aceasta tot un tânăr captiv de neam din Israel. Faptul că Daniel s-a ferit de orice necurăţie (comp. cu Geneza 39) este ceea ce l-a învrednicit să fie ales pentru a revela tainele lui Dumnezeu. Iar în aceeaşi măsură în care şi noi ne vom păstra neîntinaţi de lume, Domnului Îi va face plăcere să ne instruiască şi să Se slujească şi de noi.Remarcăm cum Daniel rămâne în umbră până când incapacitatea oamenilor de a înţelege gândurile lui Dumnezeu este constatată cum se cuvine. Caldeenii înşişi afirmă: „Nu este niciun om … care să poată arăta lucrul acesta … decât dumnezeii…“ (v. 10, 11; capitolul 5.11). Ei nu fac altceva decât să-şi recunoască ignoranţa, precum altădată vrăjitorii Egiptului (Exod 8.19). Concluzia caldeenilor ar fi trebuit să-l umilească şi să-l încurce pe monarhul orgolios, dar din contră! Cuprins de o mare mânie, el porunceşte să fie ucişi toţi înţelepţii.Prin contrast, versetul 14 scoate în evidenţă prudenţa şi buna judecată a lui Daniel. El cere să se rezerve un timp pentru a putea aduce toată această problemă înaintea lui Dumnezeu.