Şi înţelepţii vor străluci ca strălucirea întinderii cereşti, şi cei care întorc pe cei mulţi spre dreptate, ca stelele, pentru totdeauna şi pentru eternitate. Şi tu, Daniele, ascunde cuvintele acestea şi pecetluieşte cartea până la timpul sfârşitului. Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte. Daniel 12.3,4

Ajuns la o vârstă înaintată, Daniel nu s-a întors în Ierusalim atunci când împăratul persan Cirus le-a permis evreilor să plece să reconstruiască templul (evenimente relatate în Ezra 1 şi 2). El avea în jur de optzeci şi cinci de ani şi foarte probabil continua să-l slujească pe împărat cu credincioşie. Până la sfârşitul acestei cărţi vedem clar interesul faţă de soarta poporului său. Dar, deşi avea încă întrebări şi nu înţelesese totul, i s-a spus să închidă cartea şi s-o sigileze până la vremea sfârşitului.

Îngerul care i-a adus lui Daniel mesajul i-a spus multe lucruri interesante în acest ultim capitol al cărţii. Accentul cade pe „cei înţelepţi“. Ei vor străluci ca întinderea cerurilor şi „vor înţelege“. Prin contrast, nimeni dintre cei răi nu va înţelege. În Noul Testament ni se spune: „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă spiritual“ (1 Corinteni 2.14). Într-adevăr, necredincioşii găsesc tot felul de explicaţii neadevărate ale profeţiilor din Scripturi. De exemplu, ei încearcă să explice precizia extraordinară a profeţiilor din Daniel pretinzând că ele au fost scrise după ce multe dintre evenimentele prezise avuseseră loc deja.

Ce frumoase lucruri se spun despre cei care întorc pe cei mulţi la dreptate! Să facem şi noi aceasta în timpul în care trăim! În zilele noastre, mulţi aleargă încoace şi încolo („cercetează cu sârguinţă“) şi cunoştinţa creşte. Cum aceasta este şi realitatea timpului nostru, sfârşitul este foarte aproape!