Daniel 11:29-45

Nicio profeţie din Scriptură nu se interpretează separat, ceea ce înseamnă că nu poate fi izolată din planul general al lui Dumnezeu (2 Petru 1.20). Astfel, începând cu versetul 36, cum arată înseşi cuvintele Domnului, avem tabloul unor evenimente care se află încă în viitor şi pentru care cele din trecut au slujit, într-un fel, doar drept schiţă sau introducere. Antioh Epifanus, regele Siriei, desemnat fără echivoc în versetul 31, cel care pentru a se răzbuna pe iudei sacrifică o scroafă în templu şi apoi aşază acolo statuia lui Jupiter, nu este decât un antetip al viitorului împărat din Nord sau Asirian. Acestui personaj profetic i se aplică versetele 40-45, în timp ce versetele 36-39 îl privesc pe Antihrist, „împăratul“, care în acelaşi „timp al sfârşitului“ se va face adorat în Ierusalim. El va fi supraomul aşteptat, reunind şi desăvârşind în persoana sa, sub acapararea lui Satan, toate tendinţele perverse şi orgolioase ale inimii omului. Acţionând după bunul lui plac (în contrast absolut faţă de Hristos – Evrei 10.7), proferând cele mai grave hule împotriva lui Dumnezeu, dispreţuindu-L pe Unsul Său, ridicându-se mai presus de orice, sprijinit de bani, de violenţă şi de minciună, iată duhul Antihristului, care nu este greu de discernut în lume chiar şi astăzi (1 Ioan 2.18,22,23).