Daniel 1:1-8

Daniel se distinge de ceilalţi profeţi prin câteva trăsături deosebite. Una dintre ele este că în cartea sa el îmbrăţişează „timpurile naţiunilor“ (Luca 21.24b), cu alte cuvinte, această perioadă foarte lungă care se aşterne între strămutarea în Babilon şi restabilirea viitoare a lui Israel sub domnia lui Hristos. O altă trăsătură o constituie faptul că acest om al lui Dumnezeu ne vorbeşte şi prin exemplul său. Câte lecţii preţioase putem învăţa împreună cu el! Cea dintâi dintre acestea este hotărârea fermă de inimă de a nu se întina… (v. 8). Ca tânăr străin adus la curtea unui monarh păgân, el ar fi putut găsi destule scuze pentru a se conforma regimului imperial (contrar rânduielilor legii). Şi ce mai rămăsese din cultul iudaic, de vreme ce o parte din vasele templului distrus se aflau la Babilon? (v. 2). Nu era el însuşi doar un captiv, obiect al unei bunăvoinţe speciale, din moment ce, dispreţuind bucatele împăratului, prin faptul că le refuzase, ar fi trebuit să atragă într-un mod periculos atenţia asupra lui şi asupra prietenilor săi? Pentru acest om al credinţei însă, nici dificultăţile personale, nici mediul ostil, nici falimentul cultului iudaic nu răpesc, orice-ar fi, autoritatea cuvântului Dumnezeului său. Dragi prieteni, are acest Cuvânt aceeaşi valoare şi pentru noi? Atunci să fim la fel de atenţi ca şi aceşti tineri, pentru a elimina din „regimul“ nostru tot ceea ce poate să ne întineze trupul şi duhul (2 Corinteni 7.1).