Cum putem rămâne mereu în Hristos în viaţa zilnică?

Imaginea pe care o foloseşte Hristos indică spre răspunsul la această întrebare hotărâtoare: „După cum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine“ (Ioan 15.4). Cum aduce mlădiţa roadă? Nu îngrijindu-se mereu de soare şi de aer; nu luptându-se deznădăjuită pentru seva care conferă florilor frumuseţe şi frunzelor culoarea verde crud: ea rămâne pur şi simplu într-o legătură liniştită şi netulburată cu viţa; florile şi roadele apar de la sine, ca rezultat al creşterii normale.

Pe ce cale poate aduce creştinul rod? Trebuie să se ostenească şi să lupte pentru a primi ceea ce îi este dăruit gratuit şi din belşug? Trebuie să mediteze la veghere şi rugăciune, la activitatea creştină, la ispite şi pericole? Nu! Gândurile şi simţămintele lui trebuie să fie îndreptate în întregime spre Hristos; întreaga lui viaţă trebuie să i-o predea Domnului; trebuie să privească mereu la El, pentru a primi harul necesar. Creştinii care şi-au propus aceasta, merg pe cale liniştiţi ca un copil adormit în braţele mamei lui şi purtat de ea. Hristos le aminteşte de locul corect, de obligaţiile lor, le aduce la cunoştinţă orice greşeală, îi sfătuieşte în orice greutate. Atât în problemele spirituale, cât şi în cele obişnuite, de zi cu zi, ei nu se îngrijorează pentru ziua de mâine, pentru că ştiu că şi mâine pot veni la El la fel ca astăzi; timpul nu pune nici o barieră dragostei Sale. Ei îşi pun nădejdea şi încrederea în ceea ce face El pentru ei şi nu se încred în zelul şi capacităţile lor în a face ceva pentru El. „Talismanul“ lor în orice necaz şi încercare este faptul că se încred pe deplin în El, aşa cum copiii găsesc refugiu în orice greutate în poala mamei lor.

Poate unii vor spune: „Desigur, totul este frumos, dar cum se ajunge aici?“ Răspunsul este: să facă ceea ce face un păcătos care începe ca şi creştin o viaţă nouă venind la Mântuitorul şi predându-i-se deplin cu duhul, sufletul şi trupul, fiind hotărât să-i lase Salvatorului său conducerea pentru viitor. Această predare generală a fiinţei trebuie practicată în toate situaţiile vieţii.

Să ne închipuim o zi pe care o petrecem conform acestui îndreptar! Ne trezim dimineaţa şi ne încredinţăm pentru acea zi purtării de grijă a lui Hristos. Prima ispită care va veni, va fi probabil aceea că risipim timpul. Să spunem imediat: „Doamne, ajută-mă în această problemă!“ La următoarea ispită vom fi probabil în pericol să ne enervăm foarte tare. Să ne îndreptăm cu aceasta din nou spre Domnul Isus! Apoi, probabil vom fi ispitiţi să facem observaţii critice despre un oarecare vecin. Să mergem cu aceasta la Isus! Peste un timp vom uita de noi şi vom exprima nişte cuvinte necugetate. Să ne îndreptăm imediat spre Hristos, să-i mărturisim greaşeala şi să-i cerem ajutor! Dacă apar greutăţi şi ispite neobişnuite în viaţa noastră, suntem în pericolul de a uita cărui duh îi aparţinem; atunci să încercăm să fim câteva clipe singuri şi să-i cerem Domnului sprijinul!

Este o obişnuinţă excelentă de a ne retrage şi după-masa la un timp stabilit pentru rugăciune. Creştinii care vor să trăiască sub călăuzirea lui Hristos, nu trebuie să aibă doar clipe stabilite pentru rugăciune; ei trebuie să i se adreseze Lui continuu, aşa cum am subliniat mai sus. Un copil mic se bucură nu numai dimineaţa şi seara de dragostea plină de gingăşie a mamei lui, ci şi în greutăţi sau în pericole aleargă instinctiv în braţele ei şi caută acolo ocrotire, fără să se gândească dacă pericolul este mare sau mic.

Acesta este un gând foarte important pentru cel care doreşte să trăiască această viaţă în părtăşie cu Domnul Isus: să nu facem nici o deosebire între păcate, probleme şi ispite mari şi mici!

Nimic din ceea ce se referă la dezvoltarea noastră spirituală nu este lipsit de importanţă în ochii lui Hristos. Creştinii sunt într-adevăr împiedicaţi în creşterea lor mai degrabă de lucruri mici decât de lucruri mari, pentru că în problemele mari caută puterea lui Hristos, dar în cele mici se bazează pe propria lor putere. Dacă micile evenimente zilnice ne întărâtă mult temperamentul şi arătăm un duh necreştin, atunci acestea sunt lucruri serioase pentru noi şi trebuie să le privim întocmai. Putem rămâne în Hristos numai atunci când acordăm acestor lucruri aceeaşi importanţă ca lucrurilor pe care le considerăm foarte grave şi în cazul cărora simţim că depindem de El.

Dacă suntem conştienţi de anumite slăbiciuni şi de oarecare păcate devenite obişnuinţă, dacă suntem de exemplu uşor irascibili, atunci să cercetăm locurile care ne arată răbdarea neobosită a Domnului Isus! Dacă suntem mândri, să citim versetele care vorbesc despre smerirea Sa! Dacă suntem lumeşti, să privim la gândirea Sa duhovnicească, El având pe inimă numai proslăvirea Tatălui Său! Dacă suntem neglijenţi şi superficiali în obligaţiile noastre, atunci să privim versetele care vorbesc despre dăruirea şi activitatea Sa! Să studiem aceste versete, să le punem la inimă, să ni le întipărim în minte şi să-L rugăm să lucreze în noi gândirea Sa!

Şi cântările duhovniceşti, care preamăresc Persoana Mântuitorului sau ajutorul Său dumnezeiesc, pot să acţioneze în ceasurile ispitei, prin cuvintele lor frumoase, ca un mesaj blând de la Domnul.

Acestea sunt numai câteva indicaţii generale. Singurul Învăţător pentru o adevărată viaţă de credinţă este Hristos. Să mergem la El şi să ne lăsăm călăuziţi de El! El este gata să ne facă blânzi, răbdători, iubitori cum este El. Dacă dorinţa aceasta este foarte puternică, dacă suntem gata să renunţăm la tot pentru ea, atunci Domnul ne va arăta ce înseamnă „a rămâne în El“ şi ce înseamnă că El vine la noi şi îşi face locuinţă acolo (Ioan 14.23). Atunci, calea noastră ca şi creştini va fi plină de dragoste şi de bucurie; ea se va asemăna mai degrabă zborului liber al unei păsări decât luptei deznădăjduite a unui prizonier; vom alerga cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte şi vom şti din proprie experienţă că bucuria în Domnul este tăria noastră.

Din revista „Hilfe und Nahrung“

* * * * *

„A rămâne în Isus înseamnă pe de o parte să judecăm şi să recunoaştem orice păcat, să nu avem nici un interes în care nu poate fi inclus Hristos şi să nu posedăm un lucru, pe care El nu l-ar putea împărţi cu noi.

Pe de altă parte, cel care rămâne în El aruncă orice povară asupra Lui, caută înţelepciune şi tărie la El.

A rămâne în El înseamnă că nu permitem nimănui şi nici unui lucru să se interpună între Domnul Isus şi noi.“

J.N.D.

„A rămâne în El înseamnă a recunoaşte şi a experimenta că El este refugiul sufletului nostru în orice bucurie şi în orice durere, în orice pericol, în orice greutate.“

W.K