Cum preferi să trăieşti: ca un vultur sau ca o găină?

Un fermier a găsit într-o zi pe câmpul său un pui de vultur rănit. Impresionat de frumuseţea maiestuoasă a vulturului, fermierul l-a luat acasă şi l-a îngrijit. În şura sa avea multe găini şi, pentru că puiul de vultur era cam de aceeaşi mărime, i-a dat drumul printre ele. După scurt timp, puiul de vultur se obişnuise atât de bine cu găinile, încât se părea că el însuşi se considera o găină! Râcâia ca şi găinile, bea apă din copaie şi ciugulea mâncare de pe jos.

Un prieten, care l-a vizitat pe fermier, a compătimit vulturul. „Tu nu eşti creat pentru pământ!“ a spus el; „tu trebuie să te înalţi spre cer!“ Dar vulturul râcâia şi ciugulea mai departe în murdărie. Până la urmă, vizitatorul fiind foarte impresionat de comportamentul vulturului, l-a apucat, s-a suit pe un gard şi l-a aruncat în aer. Dar vulturul a dat din aripi şi a aterizat pe pământ păşind apoi spre găinile lui. Bărbatul nu s-a dat bătut; a luat din nou vulturul şi s-a suit cu el pe acoperişul şurii. A dat din nou drumul vulturului în aer, dar pasărea a dat din aripi neajutorată, a căzut pe o stivă de fân şi a început să ciugulească acolo.

Prietenul şi-a luat rămas-bun, dar nu a putut uita ghearele puternice, acoperite cu murdăria din şură. Următoarea zi veni din nou, luă vulturul şi se sui pe vârful unui deal, deasupra căruia se arcuia cerul nesfârşit. Privi vulturul în ochi şi îi spuse: „Tu nu eşti creat ca să trăieşti ca o găină! De ce rămâi aici jos? Tu eşti născut pentru cer!“ El ţinu vulturul nedumerit la înălţime, îl îndreptă cu privirea spre lumina strălucitoare a soarelui care apunea şi apoi aruncă vulturul cu elan puternic înspre cer. De data aceasta, privind spre soare, vulturul şi-a deschis aripile, a fost cuprins de un curent venind dinspre vale şi a dispărut în depărtările cerului.

Unii sfinţi ai lui Dumnezeu se pare că şi-au uitat chemarea cerească. Noi aparţinem cerului şi ar trebui să ne preocupăm cu Hristos, Omul ceresc. „Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ“ (Coloseni 3.1, 2). Deşi Domnul ne-a chemat să trăim în înălţimi cereşti, mulţi dintre noi se târăsc într-o „şură“ şi îşi găsesc satisfacţia în lucrurile acestui pământ. Muncind pentru pregătirea noastră şi apoi pentru nevoile familiei noastre, ne potrivim deseori atât de mult lumii care ne înconjoară, încât uităm lumea cerească, minunată căreia îi aparţi-nem. Dumnezeu să ne ajute ca din nou, cu inima hotărâtă să privim spre adevăratul „soare al vieţii“, la Fiul Său, şi să ne înălţăm prin credinţă spre locurile cereşti, unde El stă „la dreapta lui Dumnezeu“!