Credinţa

„Viaţa pe care o trăiesc acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu!" (Galateni 2.20)

Credinţa mă face să văd că Dumnezeu este mai mare decît păcatul meu şi nu că păcatul este mai mare decît Dumnezeu.

Nu legaţi slujba voastră decît numai de Dum-nezeu şi nu de persoane particulare. Puteţi să fiţi încurajaţi prin legătura frăţească; inima îşi poate găsi astfel un loc de recreere, dar trebuie să lucraţi prin propria voastră credinţă şi prin puterea voastră individuală, fără să vă sprijiniţi pe cineva, oricine ar fi el; căci, dacă lucraţi astfel, nu puteţi fi un slujitor credincios. Slujba trebuie să fie măsurată cu credinţa şi părtăşia personală cu Dumnezeu. In toate timpurile, prin lucrarea individuală a fost adusă binecuvântarea sufletelor şi din clipa în care această lucrare s-a pierdut, puterea mărturiei a decăzut. Tendinţa spre asociere are ca rezultat, pentru noi, că ne sprijinim unii pe alţii.

Simplitatea unei vieţi de credinţă are un farmec pe care nu-l cunosc cei care niciodată n-au realizat-o.

Nu scapi de greutăţile drumului credinţei, căutînd să le ocoleşti; trebuie să stai deasupra lor, prin puterea lui Dumnezeu. O greutate poate să fie foarte apăsătoare, dar ea nu constitue o piedică decît pentru necredinţa inimilor noastre, atunci cînd urmăm calea voii lui Dumnezeu; căci credinţa se bazează pe Dumnezeu şi greutăţile nu sînt nimic în fata Lui.

Experienţa ar trebui să întărească credinţa, dar este necesară o credinţă vie pentru a te servi de o experienţă. Prin credinţă este cinstit Dumnezeu.

Satan este satisfăcut cînd reuşeşte să ne îndepărteze, prin frică, de calea curată şi simplă a credinţei.

Credinţa lucrează în felul lui Dumnezeu şi Îl descoperă în mijlocul împrejurărilor diferite, în loc să fie stăpînită de ele. Superioritatea credinţei asupra a ceea ce o înconjoară este vădită. Ce odihnă sufletească, să poţi da mărturie de această credinţă în mijlocul păcatelor acestei lumi sărmane!

Ceea ce caracterizează credinţa este că ea se bazează pe Dumnezeu, nu numai în ciuda greutăţilor, ci chiar în ciuda imposibilităţilor.

N-am văzut ca Dumnezeu să-i părăsească pe cei care s-au consacrat lucrării Sale, încrezîndu-se în El! Am cunoscut, dimpotrivă, că lucrătorii Domnului, care datorită soţiilor lor sau din cauza stării propriei lor inimi, au căutat o ocupaţie suplimentară pentru a veni în ajutorul soţiilor sau familiei lor, au căzut în încurcături morale, iar folosirea lor în depunerea mărturiei a fost mult împiedicată. 　　O credinţă pusă la încercare este o credinţă întă-rită. Prin încercare, noi învăţăm să ne cunoaştem slăbiciunea, dar şi credincioşia lui Dumnezeu, grija Sa plină de dragoste chiar în greutăţile pe care ni le trimite, pentru ca să trecem prin ele împreună cu El, Domnul nostru slăvit!

Resursele mele băneşti s-au micşorat puţin, dar totul merge bine: pentru credinţă, totul merge bine. „Mulţumiţi pentru toate" (1 Tesaloniceni 5.17). Dacă totul vine de la Dumnezeu, totul trebuie să fie bine.

Este în ceruri El, Cel care are puterea de a-Şi înfăptui toate gîndurile. Dacă noi avem credinţă şi mergem în dependenţă de El, vom simţi siguranţa îndrumării Lui.