(versetele 7-9) Tihic, care era din provincia Asia, unde erau situate Efes, Laodiceea şi Colose, este menţionat pentru prima dată în Faptele Apostolilor 20.4, ca unul din însoţitorii lui Pavel în călătoria sa la Ierusalim. Titlurile care îi sunt date de apostol, fie aici, fie în epistola către Efeseni, sunt o frumoasă mărturie dată caracterului său ca angajat în lucrarea Domnului şi arată iubirea lui Pavel pentru el. El era pentru apostol un frate preaiubit, devotamentul său se manifesta prin aceea că el îi slujea cu credincioşie lui Pavel, ca slujindu-L pe Domnul (vedeţi Efeseni 6.21). în Faptele Apostolilor 13.5 vedem că Marcu de asemenea era slujitorul lui Pavel şi Barnaba 1)[ Expresia de „slujitor" indică aici pe acela care îndeplineşte o slujbă specială. Se înţelege cum nişte tineri creştini puteau să facă apostolilor servicii de diverse feluri] şi el era de asemenea tovarăş de slujbă al lui Pavel în lucrarea Evangheliei. Pe Tihic, îl vedem trimis la Efes de Pavel, pe când acesta este închis pentru a doua oară la Roma (2 Timotei 4.12), şi trebuind să fie trimis la Tit, fără îndoială cu un mesaj al apostolului (Tit 3.12). în versetele noastre, îl vedem pe acest preaiubit slujitor, trimis la Coloseni pentru a le duce scrisoarea apostolului captiv; în acelaşi timp el trebuia de asemenea să ducă epistola Efesenilor (Efeseni 6.21-22). în acelaşi timp el trebuia să aducă la cunoştinţa Colosenilor ce era cu privire la Pavel. Acesta nu se îndoia de iubirea şi de interesul pe care creştinii din Colose i-l purtau, mai ales având în vedere că el era atunci întemniţat pentru că vestise Evanghelia Neamurilor. Trebuia să tină mult să stie ce se petrecea în jurul apostolului, ce îi era dat să împlinească, cu toate că închis pentru Domnul; care erau perspectivele, pericolele la care se expunea şi lipsurile pe care le îndura, ca şi mângâierile pe care i le dădea Domnul. Noi putem să înţelegem aceasta. Nu suntem noi interesaţi de slujitorii lui Hristos, mai ales în ţinuturile îndepărtate? Cel puţin ar trebui să fim.

Dar Pavel avea în trimiterea lui Tihic un alt scop: „Vi l-am trimis înadins" zice el. Era acolo un motiv serios pentru inima lui Pavel. El avea un viu interes pentru bunătatea sfinţilor din Colose, care erau în pericol din partea învăţătorilor mincinoşi, şi el trimitea înadins, în acest scop, un slujitor credincios, un om în care el avea încredere în Domnul, pentru a cunoaşte „despre starea noastră" zice el. Se înţelege că aceste treburi care îl preocupau pe Pavel pentru Coloseni, nu erau deloc acelea ale acestei lumi, ale negoţului lor sau ale industriei lor, ci aşa cum spuneam mai sus, ceea ce îi privea pe sfinţi referitor la mărturia lor, starea sufletelor lor şi slujba Domnului. Dar în acelaşi timp Tihic trebuia să mângâie inimile lor prin veştile bune pe care avea să li le aducă şi să-i încurajeze de asemenea (vedeţi 2 Corinteni 1.3-4), să reziste contra greşelilor. Astfel există o mişcare de iubire între Pavel şi sfinţi, manifestându-se prin interesul reciproc pe care şi-1 purtau.

Tihic nu era singur. Onisim, a cărui istorie mişcătoare o cunoaştem, este trimis cu el. Onisim, acest rob care fugise de la stăpânul lui, Filimon, se dusese la Roma, locul de întâlnire al oamenilor de felul acesta. Acolo, el a auzit Evanghelia din gura lui Pavel, întemniţatul Domnului, şi s-a întors la Dumnezeu (Filimon 10). Apostolul resimţise pentru el o caldă afecţiune (versetul 12): sărmanul rob, altădată nefolositor, devenise un „frate credincios şi preaiubit", folositor apostolului în slujba Evangheliei (versetele 11,13), şi Pavel îl trimitea înapoi stăpânului pentru ca să-i fie folositor acestuia, nu numai ca rob, ci mult mai presus decât un rob, „ca un frate preaiubit"

Aceasta este puterea harului Domnului, acestea sunt căile Sale minunate faţă de un sărman păcătos, şi aceasta este de asemenea iubirea Sa pentru slujitorul Său Pavel în lanţuri: îi dă să vadă această roadă a muncii sale. „Onisim, care este dintre ai voştri", zice Pavel, nu numai din cetatea lor, ci acum „de-ai lor", ca creştin (Faptele Apostolilor 4.23). El, deci, purtătorul epistolei către Filimon, şi Tihic purtătorul aceleia către Efeseni şi Coloseni, trebuiau să informeze pe aceştia din urmă, „toate cele de pe aici", adică de la Roma; nu, cu siguranţă, despre lucrurile politice sau din lume, ci despre acelea care îl priveau pe Pavel, pe slujitorii Domnului şi adunarea.