Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Coloseni 4:7-18 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 03 Decembrie 2016

Coloseni 4:7-18

Pavel, întemniţat la Roma, s-a folosit de acelaşi mesager credincios, Tihic, pentru a trimite cele două epistole ale sale, către Efeseni şi către Coloseni (Efeseni 6.21,22). Alţi fraţi şi oameni ai lui Dumnezeu participau la lucrările lui şi împărtăşeau subiectele sale de rugăciune: Epafra, care, după ce le vorbise despre Domnul colosenilor (cap. 1.7), acum vorbea despre ei Domnului (v. 12), Onisim, Aristarh, Marcu, Luca… şi, de asemenea, Dima, cel care la început fusese foarte strâns legat de lucrare, în timp ce aici este doar pomenit…Ne putem închipui confuzia lui Arhip auzindu-şi numele în scrisoarea citită înaintea Adunării. Care este această slujbă specială pe care o primise „în Domnul“? Este suficient că o ştiuse el. Iar dacă Duhul lui Dumnezeu nu ne precizează, este pentru ca fiecare credincios să-şi poată pune propriul nume în locul celui al lui Arhip.Starea dezastruoasă a adunării din Laodiceea, descrisă în Apocalipsa 3.17, arată că ea n-a avut niciun profit de pe urma acestei scrisori care i-a fost apoi comunicată şi ei (v. 16). A rămas săracă, acumulând alte bogăţii şi alte comori decât cele din capitolele 1.27 şi 2.2,3. A rămas goală, neştiind să se îmbrace potrivit cu capitolul 3.10,12,14… Domnul să ne ajute să ţinem cont de avertismentele din Cuvântul Lui, iar acesta să locuiască în noi din belşug (cap. 3.16)!