(versetul 5) Iată acum un îndemn de o mare importanţă. Este vorba de purtarea noastră faţă de cei de afară. Ceea ce a fost mai sus priveşte viaţa individuală şi pe cea din Biserică. înăuntru şi în afară sunt ca două tabere lămurit deosebite în Cuvântul lui Dumnezeu (vedeţi 1 Corinteni 5.12; 1 Tesaloniceni 4.12). înăuntru este cercul acelora care aparţin lui Dumnezeu, care compun familia Sa, Biserica Sa; iar cei de afară formează lumea, sunt cei care nu au deloc viaţa din Dumnezeu. Lumea este vrăjmaşă în mod deschis sau pe ascuns adevărului si acelora care îl mărturisesc; cei din afară se împotrivesc celor dinăuntru. Lumea are privirea asupra celor dinăuntru, ca să-i prindă în greşeală, pe cât posibil. Este vorba deci pentru creştini de a se purta cu înţelepciune faţă de cei de afară, pentru a nu oferi nici un prilej de vorbire de rău şi a le îndepărta orice ocazie de a vorbi împotriva lor, chiar în lucruri care ar părea indiferente (vedeţi 1 Petru 4.14-16). înţelepciunea este prudentă şi vigilentă, ea deosebeşte ceea ce se cuvine sau nu, ea nu se grăbeşte deloc; creştinul trebuie să aibă această adevărată înţelepciune, deoarece el are viaţa din Dumnezeu şi este călăuzit de Duhlii Sfânt. Aici este vorba să o aplice la mersul său în mijlocul lumii. Ea nu constă în a-şi face bine afacerile, în a reuşi în această lume, cum se spune: aceasta este înţelepciunea lumii. Ea constă în a umbla neîncetat după Dumnezeu şi cu Dumnezeu, cu duhul luminat de lumina de sus.

Dar ea nu exclude dragostea faţă de cei de afară. Din contră, evitând să dea ocazie de a fi vorbită de rău purtarea lui, creştinul este cu atât mai mult în stare să manifeste această iubire faţă de aceia care nu cunosc pe Dumnezeu. Un mers fără înţelepciune în legăturile sale cu lumea, un mers în care şi-ar atrage mustrarea, i-ar închide uşa la aceia cărora el ar vrea le spună despre harul lui Dumnezeu, şi n-ar avea libertatea să o facă.

Dar dacă el umblă cu înţelepciune, cu inima plină de această iubire a lui Hristos care are drept obiect mântuirea sufletelor ca şi slava lui Dumnezeu, va prinde ocazia acolo unde ea se prezintă şi ori de câte ori se prezintă, pentru a-i invita pe ceilalţi să vină la Domnul ca să se bucure de harul Său. Cât este de frumoasă şi plăcută Domnului, această umblare a unui creştin înţelept, care urmăreşte totdeauna „ce este bine", fie în mijlocul credincioşilor, fie „faţă de toţi oamenii!" (1 Tesaloniceni 5.15).