(versetele 3 şi 4) Dar rugăciunea nu trebuie să se mărginească la ceea ce priveşte nevoile noastre particulare. Inima se lărgeşte gândindu-ne la nevoile celorlaţi şi prezentându-le lui Dumnezeu. Şi ceea ce trebuie să atragă în special inimile noastre sunt lucrătorii Domnului în împlinirea sarcinei lor dificile, fie în mijlocul unei lumi duşmane, fie în adunări. Pavel simţea adânc cât de necesară îi era această colaborare şi această luptă a sfinţilor pentru el prin rugăciunile lor. De mai multe ori el le cere şi contează pe ele. Şi nu este la fel acum pentru slujitorii Ivii Dumnezeu? Da, noi trebuie să ne amintim de ei şi de lucrarea pe care ei o împlinesc, fie în rugăciunile noastre personale, fie în adunările de rugăciune. Era un subiect special pentru care apostolul cerea Colosenilor ajutorul rugăciunilor lor pentru el şi tovarăşii săi de lucru. Era marele subiect care îi stătea mereu atât de mult pe inimă şi căruia viaţa sa întreagă îi era devotată, în închisoare ca şi în libertate, „ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt", zice el, „ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care mă şi găsesc în lanţuri, ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc." Să remarcăm că Pavel, în închisoare nu cere ca o uşă să-i fie deschisă pentru a ieşi de acolo, ci să-i fie date prilejuri pentru a propovădui Evanghelia, ca o uşă să fie deschisă în inimi pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în ele şi ca el să poată vesti această minunată taină a lui Dumnezeu care i-a fost descoperită lui şi care consta în aceea că „Neamurile erau împreună moştenitoare cu noi (cu Iudeii) ai făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos Isus, prin Evanghelie" (Efeseni 3.6). „Hristos în ei, nădejdea slavei" (Coloseni 1.27). Pentru aceasta el era legat, dar în captivitatea sa chiar, el putea să vorbească despre taina lui Hristos, să o prezinte (cum vedem în Faptele Apostolilor 28.3031), căci Cuvântul lui Dumnezeu nu era legat (2 Timotei 2.9). Pavel simţea nevoia acestui ajutor divin şi atotputernic, care deschide uşile şi inimile şi care îi face pe slujitorii lui Dumnezeu să vestească Evanghelia în felul în care trebuie, adaptând-o la diferitele nevoi şi împrejurări ale ascultărilor, Iudeilor ca unor Iudei, păgânilor ca unor păgâni etc. (vedeţi Romani 1.14). Aceasta făcea el, cum vedem mărturia în Faptele Apostolilor, dar pentru aceasta el cere rugăciunile sfinţilor. Cât de mult este de dorit ca slujitorii lui Hristos să aibă aceste sentimente de umilinţă şi de dependenţă care erau în marele apostol al Neamurilor. Oricât de excelent ar fi dotat un lucrător al Domnului, el nu va fi binecuvântat decât datorită întregii sale dependenţe de Dumnezeu. „Destoinicia noastră... vine de la Dumnezeu" (2 Corinteni 3.5), noi nu avem cu ce să ne lăudăm; şi dacă Pavel dorea atât de mult rugăciunile sfinţilor, cu cât mai mult încă aceia care acum, într-o mare slăbiciune, sunt chemaţi să lucreze pentru Domnul!