(versetul 2) După toate sfaturile date sfinţilor în diferitele condiţii în care ei se aflau, apostolul le adresează importante îndemnuri generale. Şi în primul rând el îi îndeamnă la rugăciune, la veghere şi mulţumiri. Rugăciunea presupune părtăşia de gânduri cu Dumnezeu, în acelaşi timp ea întreţine de asemenea această părtăşie. Prin ea, eşti în legătură intimă şi fericită cu El; te apropii cu bucurie de El, pentru a-I expune nevoile sufletului tău. Aceasta presupune iarăşi un duh de dependenţă; se ştie că de la El singur trebuie să aştepţi şi poţi să aştepţi toate lucrurile. Sufletul vine cu încredere la acest Dumnezeu plin de iubire care a binevoit să intre în legătură cu noi. Ii vorbeşte ca un copil tatălui său; El răspunde şi de aici se nasc mulţumirile. Părtăşie, apropiere de Dumnezeu, dependenţă şi încredere, iată ceea ce caracterizează adevărata rugăciune. Dar apostolul vrea să stăruim în rugăciune. Nevoile noastre simt constante, slăbiciunea noastră mereu aceeaşi, răul ne înconjoară, vrăjmaşul este mereu aici; ce motiv pentru a stărui în rugăciune, pentru a nu renunţa la această armă puternică, tocmai pentru că fiind semnul şi mărturisirea slăbiciunii noastre, ea face apel la Dumnezeu! „Veghind în ea". Petru îndeamnă să veghem pentru a ne ruga (1 Petru 4.7). Dacă vegherea lipseşte, nu te rogi, eşti independent. Aici noi suntem îndemnaţi nu numai să stăruim în rugăciune, ci cum a zis cineva: „Să stăm treji, rugându-ne." Santinela veghează pentru a nu se lăsa surprinsă; dacă este în pericol, ea strigă ca să vină ajutorul. Aşa este creştinul. Dacă noi veghem rugându-ne, dacă suntem treji cu inima şi cu duhul, prezentând cererile noastre, vom şti ce avem de spus şi ceea ce spunem; rugăciunile noastre vor fi adevărate cereri si nu formule mai mult sau mai puţin exact recitate, nici expuneri de doctrine sau repetiţii banale. Noi vom vorbi într-adevăr lui Dumnezeu.Dar la rugăciunea stăruitoare, apostolul uneşte mulţumirile. într-adevăr, se ştie că Dumnezeu ascultă şi nu-i părăseşte pe ai Săi care se roagă; am simţit şi simţim că El răspunde. în rugăciuni, să avem inima plină de mulţumiri pentru tot ceea ce El a făcut şi face pentru noi. Nu este acesta deja un mare subiect de recunoştinţă, de a putea să ne apropiem de El pentru a-I expune cererile noastre? (vedeţi Filimon 4). Mulţumirea este ceva în care creştinul care are conştiinţa legăturii lui cu Dumnezeu se desfată. Iubirea lui Dumnezeu răspândeşte peste el harul Său preţios şi inima lui răspunde binecuvântând.