(versetele 12 şi 13) Epafras, credincios slujitor al lui Hristos, scump inimii lui Pavel, care era din Colose, „de-ai voştri" este spus, şi prin care Colosenii auziseră Evanghelia, harul lui Dumnezeu în adevăr (Coloseni 1.7), era cum am văzut la Roma, lângă apostol. El trimitea de asemenea sănătate Colosenilor. Cu toate că era departe de ei, el nu-i uita. Starea lor spirituală preocupa inima lui. El îi ştia expuşi la cele mai mari pericole din partea învăţătorilor mincinoşi, care prin argumentările şi prin subtilităţile lor, căutau să-i târască în greşeli şi să-i despartă de Hristos. Epafras se lupta deci totdeauna pentru ei prin rugăciuni stăruitoare, ca şi pentru sfinţii din localităţile învecinate, Laodiceea şi Hierapole, unde el lucrase probabil de asemenea.

Arma puternică a creştinului contra Satanei şi vicleşugurilor lui este rugăciunea, fie că o foloseşte pentru sine, fie pentru ceilalţi. Duşmanul nu poate să reziste contra acestei arme, căci rugăciunea face apel la însăşi puterea lui Dumnezeu — însă rugăciunea credinţei, rugăciunea stăruitoare, rugăciunea care ne angajează în întregime cu Dumnezeu. Epafras „se lupta," iată energia, „totdeauna", iată perseverenţa (vedeţi lacov 1.6-7; 5.17-18).

Rugăciunea are un obiect precis. Dacă ne rugăm pentru ceilalţi, este în vederea stării lor, a nevoilor lor. Epafras cerea pentru Coloseni ca ei să rămână „desăvârşiţi şi cu totul siguri în toată voia lui Dumnezeu." Apostolul ceruse pentru Coloseni ca ei să se „umple de cunoştinţa voii lui Dumnezeu" (Coloseni 1.9). El îi învăţase în toată înţelepciunea pentru a-i înfăţişa „desăvârşiţi în Hristos" (1.28), ajunşi la această stare de oameni mari, stare spirituală în care Hristos este cunoscut potrivit cu toată descoperirea dată despre EL, despre perfecţiunea lucrării Sale şi despre poziţia credinciosului în El; în El, cel credincios este astfel transformat după chipul Său, în care se oglindeşte această imagine din punct de vedere moral. Pavel spune însă Colosenilor că în El ei au totul deplin (Coloseni 2.10). Aceasta era voia lui Dumnezeu.

Şi acum Epafras, în grija sa pentru ei, cere ca să rămână neclintiţi în aceste lucruri, pentru a scăpa de învăţătorii mincinoşi. Acolo, nimic nu le lipsea şi ei puteau să închidă urechea la aceste învăţături care pretindeau că îi „duc înainte", în afară de Hristos, care era din plin de ajuns. Oh! slujitorii Domnului să poarte astfel sufletele înaintea Domnului! A învăţa şi a îndemna este bine, dar a se ruga, a se lupta, a fi în această mare lucrare de inimă pentru sfinţi (frumos elogiu dat lui Epafras) este lucrul care ar trebui să vină totdeauna în primul rând.