(versetele 10 şi 11) Trei însoţitori ai lui Pavel, menţionaţi aici, trimit salutările lor Colosenilor. Primul este Aristarh, din Tesalonic, în Macedonia, care participa la captivitatea lui Pavel. Nu ştim în ce moment el se unise cu Pavel, dar îl găsim cu el la Efes, cu ocazia răscoalei care a avut loc în această cetate (Faptele Apostolilor 19.29). Apoi, când Pavel părăseşte Grecia şi Macedonia pentru a se duce la Ierusalim, Aristarh şi alţii merg înainte şi-l aşteaptă pe apostol în Troa (Faptele Apostolilor 20.4-5). Şi, în sfârşit, îl vedem, mereu credincios tovarăş al lui Pavel, urmându-l când acesta, întemniţat, se îmbarcă pentru Roma (Faptele Apostolilor 27.2). Cât este de mişcătoare această dragoste faţă de marele slujitor al lui Hristos!

Nu mai puţin ne mişcă faptul de a vedea menţionat aici pe Marcu, nepot sau văr al lui Barnaba, ca tovarăş de lucru al apostolului. Ştim că Marcu era fiul acestei Maria la care ucenicii erau adunaţi să se roage pentru apostolul Petru, atunci în închisoare şi trebuind să fie omorât. Adevăratul nume al lui Marcu era loan; Marcu era o poreclă care s-a impus mai târziu pentru a-l denumi (Faptele Apostolilor 12.12). Cu ocazia plecării lui Barnaba şi Pavel pentru lucrarea la care Duhul Sfânt îi chema, Marcu îi însoţise pentru a le sluji. Dar dificultăţile şi muncile grele ale lucrării îl descurajaseră curând; el îi părăsise pe apostoli pentru a se întoarce la Ierusalim (Faptele Apostolilor 13.5,13 compară 15.38). Când, pentru a doua călătorie, Barnaba, rudenia sa, vroia să-1 ia din nou cu ei, Pavel s-a opus; cei doi apostoli s-au despărţit şi Barnaba, însoţit de Marcu, se duce în Cipru, ţara sa natală (Faptele Apostolilor 15.37,39; 4.36). Vedem fără îndoială aici influenţa legăturilor fireşti la Barnaba, si acesta nu este totdeauna un lucru folositor în slujba Domnului. Patria sa îl atrage şi el vrea să ia cu el pe ruda sa apropiată, fără să fi cântărit poate suficient dacă acesta era apt pentru misiune. Un cuvânt în Faptele Apostolilor pare să ne spună că în această ocazie, adunarea a dat dreptate lui Pavel, cu toate că poate se lăsase şi el pradă mâniei. Orice ar fi, suntem fericiţi să vedem aici şi în alte pasaje, cum harul Domnului lucrase faţă de Marcu. Iată-lla Roma, lângă Pavel, şi acesta îl recomandase ca un tovarăş de slujbă Colosenilor, în cazul în care el s-ar duce la ei: „Să-l primiţi bine". Mai târziu, apostolul scriind lui Timotei, dă despre Marcu o mărturie şi mai bună: „Adu-l cu tine, căci îmi este folositor pentru slujbă" (2 Timotei 4.11).

Deci harul lui Dumnezeu nu părăseşte pe un slujitor slab. El îl instruieşte şi-1 formează puţin câte puţin pentru slujbă. Marcu probabil este acela pe care îl regăsim şi la Babilon lângă apostolul Petru (1 Petru 5.13), în sfârşit el a scris Evanghelia care poartă numele lui. Noi putem să vedem de asemenea cât de departe era de inima lui Pavel orice ură. Dacă odinioară el refuzase să şi-l asocieze pe Marcu, era pentru a nu compromite slujba şi slava Domnului printr-o nouă slăbiciune din partea sa; dar pe Marcu, după ce a fost încercat, îl acceptă fără rezervă. Frumos exemplu iarăşi pe care apostolul îl dă acelora cărora Domnul le dă de lucru în ogorul Său. Ceea ce în toate lucrurile stăpânea inima lui Pavel, era slava Stăpânului său, şi nu sentimentele sale personale.

Al treilea însoţitor al lui Pavel, Isus numit Iust, care în aceste versete îi salută pe Coloseni, nu ne este cunoscut decât prin această menţiune. El era Iudeu, ca şi Marcu, şi primeşte cu acesta frumoasa mărturie de a fi fost singurii dintre Iudei printre tovarăşii de lucru ai lui Pavel pentru împărăţia lui Dumnezeu, care i-au fost de mângâiere. Noi vedem, într-adevăr, din Filipeni 1.15-17, că erau unii Evrei la Roma care se îndepărtau de el.