Coloseni 4:1-4

Dreptatea, datoria stăpânilor (4.1)În cel de al treilea caz, al stăpânilor, gândul deosebit este cel al dreptăţii. Fiecare stăpân credincios trebuie să se întrebe mereu cu privire la slujitorii lui: „Ce este drept? Ce este potrivit?” şi de asemenea să-şi aducă aminte că el însuşi este un slujitor al Stăpânului care este în ceruri – un Stăpân care a spus: „Cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura”.Aici deci sunt şase învăţături care, dacă sunt ascultate, vor conduce mai departe să realizeze cerul pe pământ. Neînţelegerea în familie şi în relaţiile de muncă va fi un lucru din trecut! Dar punctul principal de aici este că noi, cei credincioşi, trebuie să anticipăm binecuvântarea zilei mileniului şi să urmărim voia lui Dumnezeu în relaţiile pe care le avem, aşteptând ziua când voia Lui se va face pe pământ aşa cum este şi în cer.

Stăruinţa în rugăciune – şi pentru ca Pavel să vestească taina lui Hristos (4.1-4)Versetele 2-6 din capitolul 4 ne duc din nou la îndemnurile generale; întâi în ce priveşte rugăciunea, apoi în ce priveşte relaţiile credincioşilor cu cei neîntorşi la Dumnezeu.Avem să ne rugăm, şi nu numai să stăruim, dar să şi veghem ca să putem observa răspunsul Său la cererile noastre, şi să nu uităm să-I aducem mulţumiri pentru harul primit. De asemenea, rugăciunile noastre să nu fie numai pentru noi sau chiar într-un fel egoist. Pavel îi îndemna pe coloseni să se roage pentru el, ca să poată prezenta „taina lui Hristos” despre care vorbise în această epistolă. Dorea ca ei să fie ca nişte mijlocitori în favoarea lucrării lui Dumnezeu şi în felul acesta să ia parte la lupta care era în legătură cu ea.Astăzi suntem foarte, foarte slabi în ce priveşte rugăciunea. Viaţa de acum este organizată pe principiul grabei, şi rugăciunea este deseori făcută în grabă. Atunci ce putem spune despre „a stărui în rugăciune?” Când dorim cu toată inima un anumit lucru, stăruim. Şi cât de des ne arătăm ca nişte fiinţe cu dorinţe superficiale? Dorinţele noastre merg până la un anumit punct şi atunci ne unim în rugăciune – dar numai atât. Repede uităm acea nevoie şi nu arătăm stăruinţă.