(versetele 5 şi 6) Versetele mai dinainte ne-au arătat poziţia pe care noi o avem ca morţi şi înviaţi cu Hristos, viaţa care corespunde acestei poziţii şi pe care noi o avem în Hristos şi în sfârşit rezultatul în viitor când noi ne vom arăta cu Hristos în slavă. Acum vin urmările practice: „De aceea, daţi morţii mădularele voastre care sunt pe pământ: desfrânarea, necurăţia, patimile, pofta rea şi lăcomia care este o idolatrie."

Aceste mădulare care aparţin omul vechi trebuie omorâte. Faptul că avem -viaţa, o viaţă care are ca obiecte lucrurile de sus, ne face în stare să dăm morţii mădularele care sunt pe pământ, care aparţin acestei sfere de jos, faţă de care noi suntem morţi. Trebuie să le lepădăm (să le tăgăduim) în practică; noi nu avem nimic de făcut cu ele. Aceste mădulare sunt, cum vedem, diferitele pofte şi roadele lor exterioare. Primele două sunt fapte; următoarele trei sunt sentimente lăuntrice; mai întâi afecţiunile dereglate care se îndreaptă spre obiecte neîngăduite sau care poate legitime în ele însele, se dereglează şi degenerează în pasiuni pe care duhul nu le poate înfrâna; în al doilea rând, pofta rea sau dorinţele rele, dorinţele inimii fireşti spre lucruri vinovate, şi în sfârşit lăcomia, cuvânt care în înţelesul său general înseamnă dorinţa neîngăduită de a-şi însuşi ceea ce este al altuia, dorinţă care te face să întrebuinţezi mijloace rele pentru a ajunge la aceasta. Acest cuvânt se aplică tot atât de bine la dorinţa de a pune stăpânire pe ceva contrariu cinstei (vedeţi 1 Tesaloniceni 4.5-7 — adică în mod necinstit, cu vicleşug şi nedreptate), ca şi la dorinţa de a avea bani, la lăcomie, zgârcenie.

Intr-un cuvânt, este ceea ce cuprinde porunca a zecea: „Să nu pofteşti... nimic din ceea ce este al lui" (Exod 20.17). Dacă inima se duce după obiectele pe care le pofteşte, nu este aceasta o închinare la idoli, deoarece atunci ea se abate de la Dumnezeu? De aici, ceea ce apostolul spune: „lăcomia, care este idolatrie".

Se poate pune întrebarea care este diferenţa între mădularele noastre în Romani 6.13 si mădularele noastre în Coloseni 3.5. In primul pasaj, cuvântul exprimă facultăţile noastre intelectuale şi capacităţile noastre fizice, pentru ca ele să poată acum să slujească de instrumente vieţii noastre noi, după ce au slujit celei vechi; se vede aceasta cu uşurinţă comparând versetele 12,13,19. Versetul 1 din capitolul 12 ne îndeamnă să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, ceea ce va fi din partea noastră o slujbă duhovnicească.

Dar „mădularele noastre care sunt pe pământ" în Coloseni ne spun despre păcatul concret în firea păcătoasă (în carne) şi de manifestările sale. Este ceea ce cineva a numit „forul interior al poftelor" şi împlinirea lor aduce mânia lui Dumnezeu peste aceia care sunt supuşi poftelor şi care sunt astfel într-o stare de răzvrătire sau de neascultare faţă de Dumnezeu. Această stare este exprimată prin „fiii neascultării".