(versetele 24-25) Şi iată acum două motive pe care le prezintă apostolul pentru a-i încuraja în această cale de ascultare. în primul rând, aceşti bieţi robi nu aveau drept, din partea lumii, la nici o răsplată. Ceea ce făceau, erau obligaţi să facă. După aceea, starea lor umilă nu permitea ca ei să aibă nici o moştenire pământească. Trupurile lor, timpul lor, câştigul lor, totul era al stăpânului lor. Dar, din partea Stăpânului lor ceresc, ei trebuiau să primească o răsplată şi o moştenire. Moştenirea pe care toţi sfinţii o vor împărţi cu Hristos le este socotită, lor, ca o răsplată în legătură cu starea lor prezentă de robie. Acela pe care ei îl slujeau, ascultând de stăpânii lor pământeşti, era Hristos. Şi El n-avea să uite să răsplătească credinţa lor, răbdarea lor si credinciosia lor.

Dar în al doilea rând, principiul cârmuirii lui Dumnezeu este de asemenea reamintit sclavilor ca motiv al ascultării lor. Mai întâi, era Domnul, Mântuitorul care îi iubea: motiv pentru inimă. Dar aici este un motiv pentru conştiinţă: „Acela care umblă cu strâmbătate, va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o", adică va primi pedeapsa pentru strâmbătatea lui; el va suferi consecinţele. înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Dacă el se arată plin de înţelegere şi de milă pentru cei care sunt într-o condiţie nefericită, umiliţi şi dispreţuiţi, această stare nu poate să-1 facă să treacă peste nedreptate. A fi sărac, lipsit, rob chiar, nu scuză nedreptatea, în această privinţă toţi sunt egali înaintea cârmuirii sfinte a lui Dumnezeu. Robii trebuiau să-si amintească de acest lucru. Să remarcăm că îndemnurile adresate robilor prezintă servitorilor creştini de astăzi linia de purtare pe care ei trebuie să o urmeze (vedeţi 1 Petru 2.18 etc.).