Coloseni 3:18-22

Comportarea în lumina Scripturii în relaţiile deosebite ale vieţiiEste demn de notat că îndemnurile din epistola aceasta nu se limitează la prezentarea unor principii generale, ci intră în detalii practice şi personale. Poate am di presupus că pentru gândirea spirituală a unor credincioşi ca acei din Efes şi din Colose, n-ar mai fi nimic necesar în afara principiilor, şi ei ar fi fost lăsaţi ca ei singuri să facă aplicaţiile necesare. Totuşi tocmai în aceste două epistole avem detalii depline cu privire la comportarea care se potriveşte în relaţiile diferite ale vieţii. Ni se spune exact cum să ne purtăm în lumina deplină a Noului Testament.Nu putem trece prin lume fără să avem multe şi variate relaţii cu cei din jurul nostru. Multe din încercările şi necazurile noastre vin din legătura pe care o avem cu ei, şi de aceea calea lui Dumnezeu este să ne lasă după întoarcerea noastră la El în aceleaşi relaţii de altădată, învăţându-ne însă cum să le folosim în lumina şi puterea aduse de cunoaşterea lui Hristos. Nu ni s-a lăsat sarcina de a îndrepta lumea. Aceasta va fi făcută practic şi repede de către Domnul când El Se va ocupa de ea în judecată. Noi suntem lăsaţi să dăm mărturie practică despre ceea ce este drept, purtându-ne drept noi înşine.

Relaţia de căsătorie, de familie şi de muncăDeşi sunt multe şi felurite relaţiile din viaţă, gândim că ar putea fi rezumare în trei părţi, aşa cum vedem în versetele acestea (3.18-4.1). Este mai întâi relaţia de căsătorie. În al doilea rând, relaţia de familie care decurge din relaţia căsătoriei. În al treilea rând, ceea ce putem numi relaţia de muncă, aceasta pentru că truda a fost hotărâtă ca parte a rezultatului căderii.Organizarea vieţii în lumea aceasta, potrivit gândului lui Dumnezeu, este bazată pe căsătorie. Dacă citim Matei 19, vom observa cum Domnul prezintă adevărul, întâi despre căsătorie, apoi despre copii şi apoi despre bogăţii. Textul acesta din Coloseni se ocupă de căsătorie, de copii, de muncă, în aceeaşi ordine. Îndrăznim să spunem că niciodată n-a fost mai important pentru credincioşi să ţină seama de aceste relaţii într-un fel creştin, pentru că niciodată aceste instituţii divine n-au fost atacate mai violent ca în timpul nostru. Ele fiind ca nişte fortăreţe a ceea ce este bun, diavolul urmăreşte distrugerea lor; şi este folosită orice fel de armă, de la „modernismul” care ar avea aparenţa de îmbunătăţire sau chiar de ştiinţă, până la „comunismul” care practică „dragostea liberă”, îi face pe copii străzii să formeze cete fără căpătâi şi uneori îi încurajează pe muncitori să distrugă proprietăţile altora sau să ucidă, plângându-se de plata mizerabilă şi de hrană.

Două părţi implicate în relaţiile noastreÎn toate relaţiile noastre sunt implicate două părţi. În căsătorie relaţia este între soţ şi soţie; în familie, între copii şi părinţi; în muncă, între slujitori şi stăpâni. Fiecare dintre aceste relaţii, în măsura în care sunt instituite de Dumnezeu, o parte îşi asumă conducerea şi cealaltă parte este supusă. Mai mult, acesta nu este un lucru care să fie lăsat la tratative şi la aranjamente ca între persoane diferite care intră într-o relaţie. Este o rânduială precizată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Îndemnuri ridicate la nivelul cel mai înalt: „în Domnul”În fiecare dintre aceste trei cazuri, cuvântul se adresează întâi celor care sunt în poziţia de supunere. Supunerea se potriveşte soţiei; ascultarea copilului. În cazul robilor trebuie să fie nu numai ascultare, ci si lucrarea din inimă şi cu integritate. Cel mai izbitor lucru în legătură cu îndemnurile acestea în fiecare caz este felul în care să fie făcut fiecare lucru: ca înaintea Domnului. Aceasta ridică întreaga situaţie la nivelul cel mai înalt. Soţia este supusă, însă „în Domnul”. Înseamnă că prima raţiune a supunerii ei este că aşa a rânduit Domnul. Ea se supune soţului ca exprimare a supunerii faţă de Domnul ei. este de aşteptat desigur ca soţul ei să aibă un astfel de caracter încât supunerea faţă de el să nu fie o dificultate, ci o plăcere. Dar chiar şi când ar fi altfel situaţia, ea încă va fi supusă socotind că face aceasta pentru Domnul.Aceleaşi principii se aplică şi copiilor şi slujitorilor (robilor). Ei au să ţină seama de ce este plăcut Domnului. Trebuie să ne amintim că slujitorii despre care este vorba aici erau nişte sclavi. În munca lor aveau foarte puţin profit sau nimic pentru ei înşişi. Totuşi ei aveau să lucreze întocmai ca şi cum ar fi lucrat pentru Domnul. Şi în adevăr, dacă lucrau pentru El, vor primi în final din mâna Lui o răsplată deplină pentru munca lor, deşi poate niciodată n-au primit cuvântul „mulţumesc” de la stăpânul lor nemilos. „Voi slujiţi Domnului Hristos” (v.24) spune apostolul.Supunerea, trebuie să ne amintim, nu implică în mod necesar inferioritate ci implică recunoaşterea sfântă a ordinei stabilită în mod divin.

Îndemnuri pentru soţi şi părinţiTotodată rânduielile lui Dumnezeu nu sunt îndreptate numai într-o direcţie. Dacă este un cuvânt de învăţătură şi îndrumare către cei care au locul de supunere, tot aşa este un cuvânt şi pentru cei care au rolul de conducere. În fiecare caz Duhul lui Dumnezeu Îşi pune degetul pe locul slab. Soţul este îndemnat să iubească. Dragostea firească se poate întoarce uşor în slăbiciune, dar aceasta nu se poate întâmpla când ea este o reflectare a dragostei divine. Dacă soţul este caracterizat de dragoste, soţia nu are greutate ca să-i fie supusă.Tot aşa părinţii să nu-i întărâte pe copiii lor. Disciplina este necesară şi bună, dar dacă nu este controlată de dragoste poate deveni cu uşurinţă exagerată şi supărătoare, spre descurajarea copilului.