(versetul 15) Avem aici, nu un îndemn, ci o dorinţă pe care o formulează apostol: „Pacea lui Hristos... să stăpânească în inimile voastre." Pacea lui Hristos! TOTUL se referă la HRISTOS în această epistolă: iertarea Iui Hristos, pacea lui Hristos şi, mai departe, Cuvântul lui Hristos (versetul 16). Pacea lui Hristos este această pace plăcută şi de nespus pe care nimic nu putea să o tulbure în El, cu toate că El a fost încercat în toate felurile, căci El umbla cu Dumnezeu. „Vă dau pacea Mea" ne-a spus Isus (loan 14.27). Creştinul, urmând cărarea pe care a umblat Isus, aceea ale cărei trăsături sunt indicate mai sus, se va bucura de această pace; ea va stăpâni sau va domina în inima sa; toată viaţa va purta pecetea ei. Ce dulce odihnă în această lume agitată în mijlocul atâtor tulburări! Dar la aceasta Dumnezeu — Dumnezeul păcii ne-a chemat. Mântuitorul nu vrea ca inima să fie tulburată, ci ca pacea Sa să domnească în ea!

Unitatea Trupului este introdusă aici, doar cât priveşte faptul că cei credincioşi sunt chemaţi să înfăptuiască împreună această unitate în pacea lui Hristos. Domnind în inimile noastre, ea va stăpâni de asemenea legăturile noastre reciproce şi va îndepărta orice amărăciune, orice pornire împotriva cuiva. „Ferice de aceia care" — bucurându-se de această pace — „o procură şi o răspândesc în jurul lor, ca fii ai Dumnezeului păcii!"

Acest verset 15 se termină prin trei cuvinte de o mare semnificaţie: „Şi fiţi recunoscători." Sufletul care se bucură de pacea lui Hristos şi de tot harul care decurge pentru el din dragostea lui Dumnezeu, si care este conştient de lucrarea continuă a acestei iubiri faţă de el, este plin de recunoştinţă, se revarsă în mulţumiri. Pentru ce deci îndemnul? Ah! Pentru că noi suntem înclinaţi să uităm, să pierdem din vedere, pentru că conştiinţa despre ceea ce este Dumnezeu pentru noi, nu este mereu aşa de limpede şi apostolul prin aceste cuvinte „fiţi recunoscători" ne reaminteşte că noi primim totul de la EL. Dar noi nu trebuie să uităm de a fi de asemenea recunoscători unii faţă de ceilalţi pentru tot ceea ce primim de la Domnul unii prin ceilalţi. Şi trebuie să ştim să fim recunoscători pentru buna intenţie a unuia, chiar dacă el s-ar înşela în aplicarea bunei sale voinţe faţă de noi. Recunoştinţa este o însuşire a credinciosului, după cum ingratitudinea este o însuşire a omului nenăscut din nou (2 Timotei 3.2). A fi recunoscător chiar pentru cele mai mici lucruri, pentru un mic serviciu, pentru un cuvânt bun, este un lucru plăcut lui Dumnezeu. El însuşi preţuieşte bănuţul văduvei şi un pahar cu apă rece dat unui micuţ. Să nu uităm deci să fim recunoscători; acest sentiment să nu se depărteze de inimile noastre; este una din trăsăturile care trebuie să caracterizeze viata noastră creştină.