(versetul 14) Se pare că înfăptuirea tuturor calităţilor de mai sus constituie perfecţiunea morală pentru acela care le-ar poseda. Dar apostolul, în versetul acesta arată ceva mai presus: „Dar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii." Dragostea este însăşi natura lui Dumnezeu şi ea imprimă o pecete divină tuturor calitătilor enumerate, reunindu-le si ţinându-le la un loc ca într-un mănunchi, însufleţindu-le cu viata sa si cu căldura sa. Nu ea a dominat în Hristos si a dat vieţii Sale această unitate perfectă, acest acord şi această armonie desăvârşită în manifestarea tuturor trăsăturilor Sale? Dragostea nu este de asemenea de fapt izvorul din care vin ele? „Dacă am dragoste", ele se vor arăta (vedeţi 1 Corinteni 13).

Să observăm că ne îmbrăcăm cu aceste calităti, dacă suntem conştienţi de locul binecuvântat înaintea lui Dumnezeu pe care îl exprimă cuvintele acestea: „Aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi." In sentimentul acestei mile binecuvântate, harul se dezvoltă în inimile noastre. Astfel, în Efeseni 5.1 este spus: „Urmaţi dar exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi."

Se poate să se întâlnească însuşiri fireşti care se aseamănă cu unele din acelea care sunt indicate la versetele 12 şi 13 şi care aparţin vieţii divine. Dar este neobişnuit să le găseşti reunite, ca atunci când iubirea divină este legătura care face din ele un tot; şi apoi ele se prezintă de obicei cu o lipsă de energie, care le face să degenereze în defecte. Blândeţea se va uni cu neglijenţa, bunătatea va deveni slăbiciune; îngăduinţa şi îndelunga răbdare vor rămâne, se vor menţine în paguba sfinţeniei şi adevărului. Din contră, în viaţa divină se află puterea de iubire care provine din părtăşia cu Dumnezeu şi care menţine caracterele lui Dumnezeu, însă aceasta lipseşte în calităţile fireşti. Când dragostea este prezentă, există un caracter, ceva complet, un fel drept de aplicare, o perfecţiune, o curăţie şi o putere pentru manifestarea acestor calităţi pe care numai dragostea poate să le dea. Dumnezeu este prezent acolo, acţionând în natura Sa, pe care El ne-a dat-o, căci cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.

Găsim la fel în 2 Petru 1: „Uniţi (adăugaţi) la iubirea frăţească dragostea..." La cel credincios, dacă nu este conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, dacă nu este părtăşia cu Dumnezeu în dragoste, afecţiunea creştină poate să degenereze în simpatie umană, care nu fereşte de rău, si te-ar face să-1 scuzi şi să-1 îngădui. Astfel, dragostea este legătura desăvârşirii, căci desăvârşirea este într-adevăr ansamblul armonios al tuturor calităţilor, dar el nu există decât prin dragoste. In ce perfecţiune vedem noi toată această viaţă înfăptuită în Hristos! Dar El este viaţa noastră şi privilegiul nostru este de „a merge (a umbla) cum a umblat El."