(versetul 11) De omul vechi, de omul firesc în carne, coborând din Adam, se legau tot felul de deosebiri: Grec şi Iudeu — adică păgâni şi aceia care aveau, ca popor ales de Dumnezeu pe pământ, cunoştinţa acestui Dumnezeu; „tăiere împrejur şi netăiere împrejur", adică privilegii religioase sau nu (Efeseni 2.11-12); „barbari, Sciţi" aceia care erau în afara limitelor civilizaţiei greceşti şi latine si dintre care Sciţii erau consideraţi cei mai depărtaţi; „rob şi om liber", inegalităţi de poziţie aduse în condiţia socială prin violenţă şi asprime. In omul nou, toate aceste deosebiri au dispărut; omul vechi nu mai este recunoscut de creştin decât ca mort. Rămâne deci omul nou. Acolo toţi sunt egali; acolo Hristos este totul în toţi credincioşii. Toate barierele care îi separau pe oameni cad; legătura comună, aceea care uneşte pe toţi credincioşii, este Hristos. El este totul pentru ei şi în ei. Har preţios! Toţi împreună având pe Domnul Isus drept unic obiect, şi El în toţi, pe El singur îl putem vedea si recunoaşte. Iată omul nou. Învăţăturile care li se aduceau Colosenilor menţineau deosebirile între omeni, omul vechi avându-si locul în ele.