(versetele 1 şi 2) La versetul 20 din capitolul precedent avem, aşa cum s-a remarcat, învăţătura din Romani 6, adică adevărul că cel credincios a murit împreună cu Hristos. Facem acum un pas mai mult; vedem unirea noastră cu Hristos în înviere: Noi, „am fost înviaţi împreună cu Hristos." Puterea de înviere şi de viaţă care a ridicat pe Hristos dintre cei morţi, trece din El în mădularele Sale (com paraţi Efeseni 1.19, 20; 2.6). Iată un al doilea caracter al poziţiei noastre. Morţi cu El şi astfel sfârşind-o cu poruncile care se referă la o viaţă pământească; dar înviaţi cu Hristos, şi fiind astfel intraţi într-o altă viaţă, care nu este aceea de pe pământ, şi care are obiectele sale într-o altă sferă decât aceea din lumea aceasta. Si dacă cineva ne întreabă: Când am fost noi înviaţi împreună cu Hristos? răspunsul este: Când Hristos a fost înviat; ca si la cruce, când El a fost bătut în cuie si a murit acolo, omul nostru cel vechi a fost răstignit acolo şi noi am murit cu El (Romani 6.6-11). Faptele au avut loc si rezultatul dăinuie, cu toate că el însusi nu se aplică sufletelor noastre decât când am crezut si când am fost înviaţi.

Ce consecinţă rezultă pentru noi din faptul că am fost înviaţi împreună cu Hristos? Ea este simplă. Nu esti înviat ca să intri din nou în viata fată de care ai murit. Te afli într-o viată nouă — aceea a lui Hristos înviat. Este deci o viată din cer, de sus, si în cer, unde este Hristos. Sfera acestei vieţi este deci cerul, şi de aceea este spus: „Căutaţi lucrurile de sus, unde Hristos (înviat) stă la dreapta lui Dumnezeu; gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ." Să remarcăm în treacăt că, în epistola către Coloseni, credinciosul cu toate că înviat împreună cu Hristos, este considerat ca fiind încă pe pământ, în timp ce epistola către Efeseni îl arată ca aşezat în locurile cereşti. Dar cu toate că fiind încă pe pământ, viaţa sa nu mai aparţine pământului, şi apostolul îl îndeamnă pe creştin să acţioneze ca unul intrat într-o viată nouă si să caute lucrurile care corespund acestei vieţi noi şi care se potrivesc unui înviat: „Umblaţi după lucrurile de sus", ele să fie obiectele dorinţelor voastre.

Aceste lucruri care sunt sus, sunt toate bunurile şi drepturile cereşti care acum şi în nădejde sunt ale noastre în Hristos şi prin El, aceste bunuri, aceste comori spirituale de har şi de iubire al cărui Izvor si Centru este El. Slava Sa ne este arătată: El este aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Contemplându-L acolo, noi înţelegem tot preţul, toată valoarea lucrurilor care sunt sus. Noi nu cunoaştem decât în parte, dar suntem îndemnaţi să creştem în cunostinta si harul Domnului. Trebuie să căutăm, cum se sapă pentru a descoperi nişte comori, să dobândim mereu mai multe cunostinte si folosinţa acestor bunuri cereşti. Doctrinele care li se aduceau Colosenilor îi readuceau, vorbim din punct de vedere religios, la lucrurile de pe pământ; dar sus Se afla Hristos, a cărui Persoană şi slavă sunt înfăţişate în capitolul întâi. Iată ce trebuiau ei să caute: „Toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei" erau acolo.

Căutând lucrurile de sus, credinciosul este dus în adevărata sferă a vieţii sale, în afara lucrurilor pământeşti. Dar nu trebuie să vedem în „lucrurile care sunt pe pământ" numai poruncile şi practicile religioase la care învăţătorii mincinoşi voiau să-i supună pe Coloseni, abătându-i astfel de la Hristos. „Lucrurile care sunt pe pământ" au un domeniu mai întins. Este tot ceea ce se referă la gândurile, la dorinţele, la motivele, la afecţiunile omului vechi. Nu se poate uni căutarea acestor lucruri cu căutarea lucrurilor de sus. Acestea din urmă singure trebuie să ocupe inima creştinului. El trebuie să se ducă în lume, trebuie să aibă un serviciu, acolo el trebuie să ducă lupta, dar cu inima sus; aceasta păzeşte, consolează si întăreşte.

Umblând după lucrurile de sus, înveţi să le cunoşti, să le preţuieşti, să le guşti. Gândul nostru să rămână aici. „Gândiţi-vă (iubiţi, îndrăgiţi) la lucrurile de sus"; voi căutaţi şi găsiţi; dar pentru a păstra, trebuie să te gândeşti acolo. „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri; îndeletniceşte-te în totul cu ele" (1 Timotei 4.15) îi spunea Pavel lui Timotei în legătură cu ceea ce privea slujba sa. La fel este cu toti credincioşii referitor la lucrurile de sus. Oh! Cât de potrivit este îndemnul acesta pentru noi, în aceste vremuri de lâncezeală spirituală şi de umblare după lucrurile pământeşti! A avea inima sus, a fi ocupat cu Hristos la dreapta lui Dumnezeu, a trăi în această atmosferă curată şi paşnică din cer în mijlocul gândurilor sfinte şi afecţiunilor cereşti, ce har, dacă noi înţelegem că acesta este dreptul nostru! Unde mergem noi sau sperăm noi să ne aflăm în curând? în cer, cu Hristos, nu-i aşa? Şi noi putem deja să trăim acolo; şi cerul nu ne va fi ca un loc străin, deoarece noi vom fi trăit deja acolo şi vom fi gustat mai dinainte câte ceva din ceea ce este el (cerul). „Să umblăm după lucrurile de sus, să ne gândim la lucrurile care sunt sus", şi aceste lucruri de pe pământ ne vor părea ceea ce ele sunt totdeauna, o deşertăciune, nişte gunoaie.