(versetul 8) Acum vine avertismentul relativ la primejdiile care îi ameninţau. „Luaţi seama", zice apostolul, „ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos." Aceia despre care apostolul vorbeşte aici, sunt acei filozofi si iudaizanţi care amestecau cu şiretenie speculaţiile lor intelectuale cu ceremoniile legale date odinioară de Dumnezeu poporului iudeu, dar a căror vreme a trecut. Ei se sprijineau pe faptul că Dumnezeu le-a dat, pentru a-şi câştiga ei înşişi încrederea şi pentru a strecura propriile lor idei care toate tindeau să-L înjosească pe Hristos. Ei sunt comparaţi cu nişte lupi care voiau să facă din creştini prada lor, aşa cum Pavel a spus bătrânilor din adunarea din Efes: „Se vor strecura între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma" (Faptele Apostolilor 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar simplii credincioşi şi chiar o simplă femeie (2 loan 8 şi 10) trebuiau să ia seama la aceia care ar vrea să-i înveţe o învăţătură după oameni şi nu după Hristos.

Prin filozofie, apostolul vrea să spună această ştiinţă pe nedrept numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde, prin propriile sale facultăţi şi raţionamente, să ajungă la cunoştinţa lucrurilor lui Dumnezeu. Duhul firesc nu poate să cunoască decât lucrurile care sunt din domeniul său; Duhul lui Dumnezeu singur descoperă lucrurile lui Dumnezeu (vedeţi 1 Corinteni 2.11).

Specificul acestei filozofii este de a-1 împinge pe om să nege ceea ce ea (filozofia) nu poate să înţeleagă şi să se supună raţionamentelor sale. Astfel, în zilele noastre ca şi odinioară, ea se leagă de taina Persoanei lui Hristos şi a răscumpărării şi se văd chiar învăţători purtând numele de creştini, urmând aceste raţionamente, aceste amăgiri deşarte care fac ca creştinul să fie despuiat de ceea ce el are mai preţios, Persoana Mântuitorului său. Cât de deşarte sunt aceste amăgiri! Duhul este înşelat de această filozofie care nu dă nimic pentru a satisface nevoile reale ale sufletului. Ce pericol să asculţi glasul acestor învăţători! Cât de mult trebuie să veghem!

În acelaşi timp, la speculaţiile lor intelectuale, ei adăugau învăţătura sau tradiţia oamenilor. Iudeii aveau o mulţime de astfel de tradiţii cărora le acordau o mare preţuire, tot atât şi mai mare adesea pentru ei decât aceea a Scripturilor. Domnul le-o reproşează în termeni tari (Matei 15.1-11). Toate acestea constituiau o religie care se potrivea bine omului natural. Ea era „după învăţăturile începătoare ale lumii", adică după principii potrivite omului asa cum este ca urmaş al lui Adam si trăind în această lume. Aceasta era un contrast pe de-antregul cu adevăratul creştinism care este ceresc.

Învăţătura contra căreia Colosenii erau puşi în gardă, şi noi odată cu ei, nu era „după Hristos", Hristosul ceresc a cărui slavă a fost înfătisată în capitolul precedent şi în care se află toată înţelepciunea, toată plinătatea şi tot ce satiface nevoile noastre. Această învăţătură îl cobora pe Hristos pentru a înălţa omul şi îl lipsea pe creştin de ceea ce singur poate umple inima.