Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Coloseni 2:5 (H. Rossier)

de Henry Rossier - 19 Aprilie 2016

(versetul 5) Vedem aici iarăşi grija duioasă a lui Pavel pentru creştinii din Colose. „Departe cu trupul" şi chiar fără să-i fi văzut vreodată, el lua totuşi o parte vie la ceea ce privea buna lor stare spirituală. El era cu ei „în duh", gândul său totdeauna ocupat de Hristos, era de asemenea ocupat prin urmare de mădularele Trupului Său, fie pentru a se întrista, dacă era ceva care să fi mers rău, fie pentru a înştiinţa, dacă vreun pericol ameninţa, fie pentru a se bucura dacă se găsea oarecare roadă în umblarea sfinţilor Domnului. Credincios slujitor al învăţătorului său faţă de Adunarea întreagă, şi nu pentru o localitate specială, el este un model pentru cei care sunt chemaţi să aibă parte în aceeaşi lucrare. Fiind deci în duh în mijlocul Colosenilor, el găsea motiv de bucurie în buna rânduială care domnea între ei si în tăria credinţei lor în Hristos. El îi vedea mergând, pentru a spune astfel, în bună ordine de bătaie, ca nişte soldaţi care strânsi unii lângă alţii, se sprijinesc şi se susţin unii pe alţii. Credinţa lor fiind în Hristos, El era obiectul ei, împreună ei se sprijineau pe El; ei n-ar fi vrut să se abată de la Acela care îi mântuise si-i adusese la Dumnezeu; ei au rămas neclintiţi până atunci. Dar duşmanul căuta să-i înşele; el îndrepta armele lui tocmai contra Persoanei acestei Căpetenii adorabile. învătături dăunătoare, iudaice si filozofice, cu înalte pretenţii, tindeau să se strecoare printre ei şi să-i despartă pe nesimţite, fără ca ei să-şi dea seama de acest lucru, de Persoana lui Hristos; şi dacă ei îi ascultau, îndată buna rânduială ar fi stricată, credinţa lor s-ar clătina şi ei ar fi prada vrăjmaşului. Iată pentru ce apostolul recurge la buna rânduială care încă exista şi la credinţa încă neclintită la ei, pentru a-i pune în gardă contra pericolului îngrozitor care îi ameninţa. Cât de mult în zilele noastre, când atâtea speculaţii sunt la modă asupra Persoanei Domnului si tind să o micşoreze, creştinii sinceri care vor să fie credincioşi Domnului lor trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste nenorocite erori care se prezintă sub aparenţe amăgitoare şi odată primite nu fac nimic mai puţin decât să zdruncine şi să răstoarne credinţa!