(versetele 20-23) Apostolul judecă acum sistemul învăţătorilor mincinoşi din punctul de vedere al poziţiei noastre ca creştini. Care este această poziţie? „Voi aţi murit împreună cu Hristos", este scris. Nu este aceasta întreaga noastră poziţie, căci noi am înviat de asemenea cu El şi suntem uniţi cu El în cer; dar faptul morţii noastre cu Hristos îl întrebuinţează apostolul pentru a arăta zădărnicia sistemului poruncilor. Ele sunt pentru pământ, pentru cineva care trăieşte în această lume, şi care prin ele vrea să intre în legătură cu Dumnezeu în această viaţă. Dar credinciosul a murit cu Hristos, aşa cum arată capitolul 6 din epistola către Romani.El nu mai este deci în poziţia căreia i se potrivesc poruncile. El a murit faţă de lucrurile începătoare; are a face un mort cu toate acestea? Nemaifiind în viată în lume, adică nemaitrăind din viata care călăuzeşte gândurile şi principiile lumii în lucrurile religioase (şi chiar în tot), pentru ce creştinul armai acţiona ca şi cum ar trăi încă din această viaţă, stabilind legi?

Aceste porunci, Pavel le rezumă în aceste câteva cuvinte: „Nu lua, nu gusta, nu atinge." Ele erau puse potrivit cu învăţături şi porunci de ale oamenilor. Era un jug pe care voiau să li-l impună creştinilor, sub pretextul că abţinerea lor de la lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat (1 Timotei 4.3) îi va duce la sfinţenie; prescripţii meticuloase care, din contră, abătând gândurile de la lucrurile din cer şi ducându-le asupra lucrurilor care pier, distrug adevărata sfinţenie. Ce rămâne pentru sufletul care s-a supus acestor porunci? Nimic, ele sunt destinate „să piară odată cu întrebuinţarea lor." Au existat porunci pentru un popor pământesc, dar ele au avut vremea lor, ele şi-au găsit sfârşit la cruce; pentru ce să le aduci înapoi pentru a le impune creştinilor şi chiar să le faci şi mai grele, prin interdicţii minuţioase? Acestea sunt lucrurile care vin de la om, care vrea să se laude astfel în firea lui păcătoasă.

Într-adevăr, apostolul spune: „au în adevăr o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie falsă şi o asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva mulţumirii firii păcătoase." Apostolul consimte că este, în aceste înfrânări şi mortificări pe care le prescriau învăţătorii mincinoşi, o înfăţişare de înţelepciune.

Acest cult sau închinare voită fată de fiinţele înălţate mai presus de oameni, vreau să spun îngerii, această umilinţă pretinsă care se arăta prefăcându-se că nu ţine socoteală de trup, nedându-i o anumită cinste si necrutându-l, dedându-se la lipsuri de bunăvoie de tot felul, treceau drept ceva frumos în ochii oamenilor. Aceste învăţături greşite au pătruns mai târziu în Biserică, şi i-am văzut pe aceşti asceţi, aceşti singuratici îmbrăcaţi grosolan, lăsându-se extenuaţi de foame si dobândindu-si astfel un renume de sfinţenie. Dar aceasta era doar o înfăţişare de sfinţenie; cu toate că ar fi putut să fie la unii sinceritate, era ceea ce ei îşi impuneau prin voinţa lor, deci firea păcătoasă profita — acestea fiind pentru satisfacţia cărnii şi nu pentru slava lui Hristos. Fericită libertate, aceea în care creştinul a fost pus prin moartea sa împreună cu Hristos! Ea îl eliberează de jugul poruncilor, nu totuşi pentru ca el să se folosească de această libertate ca de un prilej pentru firea păcătoasă, căci cei care sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea păcătoasă împreună cu patimile şi poftele ei. Morţi cu Hristos, ei trăiesc pentru Dumnezeu. Morţi cu Hristos, ei au înviat cu El.