Coloseni 2:20-23

Identificarea noastră cu Hristos în moartea Lui (2.20-22)Faptul identificării credinciosului cu Hristos în moartea şi învierea Lui a fost adus înaintea noastră în versetele 11 şi 12. Acum vedem că nu este numai o noţiune de doctrină, ceva care ar exista numai în domeniul teoriei. Este un fapt care urmează să exercite o influenţă foarte puternică asupra vieţilor noastre.În versetul 20 avem cuvintele „aţi murit împreună cu Hristos”, iar în capitolul 3.1 cuvintele „înviaţi împreună cu Hristos”. Atât de completă a fost identificare, încât moartea Lui a fost moartea noastră, învierea Lui a fost învierea noastră. Se poate observa totuşi că în amândouă cazurile este un „dacă”. Da, însă nu ca exprimare a îndoielii, ci pentru a da baza unui argument. Dacă este aşa, atunci este faptul acesta - în sensul cuvântului „deoarece”. Unele lucruri vin ca o consecinţă asupra noastră deoarece am murit împreună cu Hristos; de asemenea alte lucruri trebuie să ne caracterizeze de când am înviat împreună cu Hristos.Deoarece am murit împreună cu Hristos, adevăratele noastre interese sunt cu totul în afara lumii şi a lucrurilor ei rudimentare, elementare. Deoarece am murit faţă de sistemul lumii, nu ne putem purta ca şi cum am aparţine ei. acesta este argumentul din versetul 20. Lumea, şi îndeosebi lumea religioasă, are rânduielile ei cu privire la folosirea sau nefolosirea lucrurilor materiale care pier. Potrivit acestor rânduieli trebuie să nu punem mâna, să nu gustăm, să nu atingem aceasta sau aceea. Dar dacă înţelegem în adevăr identificare noastră împreună cu Hristos în moartea Lui, ne aflăm pe noi înşine în afara lumii în care stăpânesc astfel de rânduieli, şi aceasta hotărăşte desigur pentru noi orice fel de întrebare. Erau multe rânduieli în legătură cu legea lui Moise, care fuseseră date pentru a ţine în frâu pornirile firii păcătoase. Ele nu au valabilitate cu privire la cei care au murit împreună cu Hristos.Dar punctul principal aici se referă nu atât de mult la rânduielile iudaice, cât mai ales la cele care sunt „ după poruncile şi învăţăturile oamenilor”, rânduieli care n-au avut nicidecum îndrumarea divină. Aşa sunt rânduielile pe care ritualismul le impune astăzi adepţilor pe care îi are.

Condamnarea ritualismului (2.22-23)Parte din versetele 22 şi 23 sunt puse în două paranteze, pentru a le da o deosebită claritate. Cuvintele din prima paranteză ne dau exemple din rânduielile pe care apostolul le avea în gând. Cuvintele din a doua paranteză ne spun anumite lucruri care caracterizează aceste rânduieli. Ele au o aparenţă de înţelepciune printr-o „închinare voită” şi smerenie şi neglijare a trupului, în loc de a-i da cinstea care ăi este datorată. Iar cuvintele care nu sunt puse în paranteze artă provenienţa lor: „după poruncile şi învăţăturile oamenilor… pentru satisfacerea firii pământeşti”.Cât de categorică este această condamnare a ritualismului! Toate aceste rânduieli complicare ar arăta ca o descriere a onoarei adusă de o mare umilinţă. Ascetismul care este în legătură cu el ar părea un lucru mărunt. Îmbrăcămintea, încinsă cu o frânghie, hrana săracă, posturile şi neglijarea trupului ar părea foarte sfinte şi minunate, dar de fapt totul este după învăţăturile sărace omeneşti şi toate slujesc satisfacţiei firii păcătoase. În adevăratul creştinism firea păcătoasă este nerecunoscută şi refuzată. În ritualism (ceremonii) ea este hrănită şi satisfăcută. De aceea ritualismul este condamnat.