(versetul 18) Revenim aici la învăţăturile greşite şi periculoase pe care învăţătorii mincinoşi le amestecau cu prescripţiile iudaice şi care nu tindeau la nimic mai puţin decât să despartă de Hristos, Căpetenia, Capul Trupului. Poruncile iudaice readuceau la umbre pe aceia care posedau Trupul, învăţăturile gnostice nimiceau atotsuficienţa lui Hristos ca Mijlocitor şi aşezau între El şi suflete nişte creaturi.

Toate acestea se bazau nu pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci pe închipuiri ale duhului orgolios al omului. „Nimeni să nu vă răpească premiul", să nu vă ia premiul spre care voi tindeţi — aluzie la un alergător care, în jocurile celor vechi, ar fi luat pe nedrept premiul cuiva care a luptat sau a alergat pentru aceasta.

Lupta creştină se dă pe o linie cu totul alta decât aceea a poruncilor iudaice şi a nebuniilor gnosticilor. învăţătorii mincinoşi voiau să-i ducă pe creştinii din Colose în afara adevăratei lor alergări („spre ţintă": Filipeni 3.14), să-i facă să tindă spre ceea ce îi abătea de la Hristos şi să-i lipsească astfel de premiu.

Pavel scoate un strigăt de alarmă pentru a-i readuce la Cel ce este Capul. Să remarcăm că, în timp ce pentru porunci, apostolul spune doar „nimeni să nu vă judece", ca şi în epistola către Romani, capitolul 14, unde el îndeamnă la îngăduinţă faţă de aceia care, slabi în credinţă, ar crede că trebuie să facă încă deosebiri în mâncare şi în zile, când este vorba de erezii, învăţături nenorocite, el zice: „Nimeni să nu vă răpească premiul". într-adevăr, era acolo în joc voinţa proprie şi mândria deşartă a omului care se amestecă în lucrurile pe care Dumnezeu le-a rezervat cunoaşterii Sale, adică în lucrurile pe care numai Dumnezeu le cunoaşte şi, mai mult, o pretinsă smerire şi o falsă spiritualitate care îi făceau să dea unor creaturi oricât de înalte ar fi fost ele, un respect care nu le aparţinea. îi arătase Dumnezeu pe îngeri altfel decât ca pe nişte slujitori gata să asculte de poruncile Sale? (vedeţi Psalmul 103.20 şi Evrei 1.14). Ii înfăţişase El oare vreodată ca pe nişte obiecte de adorare? Deloc. Legea însăşi spunea: „Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti" (Luca 4.8). însemna deci a merge împotriva învăţăturii clare a lui Dumnezeu şi a arăta astfel propria sa voinţă opusă aceleia a lui Dumnezeu. Şi aceasta, într-o pretinsă smerire, căci însemna că pari să te umileşti înaintea unor fiinţe superioare şi care puteau să slujească de mijlocitori între om şi Fiinţa supremă. Ştim, vai! cât de des aceste învăţături nenorocite au pătruns şi au rămas într-o mare parte din creştinătate. Nu este de remarcat că în aceasta, ca şi pentru alte învăţături greşite, ceea ce se petrecea în vremea apostolului a prilejuit aceste îndemnuri destinate să ne ferească şi de asemenea să aducă înapoi sufletele atrase în aceste erori?

Mai mult, era orgoliu şi gânduri cu totul fireşti să ai pretenţia de a intra într-un fel oarecare, prin raţionamente sau viziuni, într-un domeniu pe care Dumnezeu nu li-1 deschisese prin descoperirea Sa.