(versetele 16 şi 17) De la versetul 9 la versetul 15, apostolul a expus din nou slava Persoanei lui Hristos, în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii, apoi rezultatele nemărginit de scumpe ale lucrării Sale pentru creştini. El revine acum la îndemnul pe care îl adresa Colosenilor, la versetul 8, semnalând erorile care îi ameninţau si pe care el le nimiceşte prin aplicarea adevărurilor pe care tocmai le-a expus. Este ca şi cum el ar zice: Deoarece obligaţia care consta în porunci a fost pironită pe cruce, nimeni deci să nu vă judece pentru că nu păziţi aceste porunci. Şi el intră în detaliul celor la care se refereau. Este vorba aici de prescripţii (recomandări) iudaice, cum arată clar versetul 17; învăţătorii mincinoşi nu se mărgineau la a voi să impună pe acelea pe care legea lui Moise le indica (ca deosebirea dintre carnea curată şi carnea necurată: Levitic 11); ei adăugau la acestea, pe acelea pe care le-au pus tradiţiile, ca ceea ce priveşte „băuturile." Ştim că într-adevăr, în afara cazului jurământului de nazireat nu ar fi existat ceva poruncit cu privire la băuturi în legea lui Moise. Apostolul citează după aceea diferitele sărbători stabilite de asemenea prin legea mozaică, şi pe care învăţătorii mincinoşi voiau să le impună creştinilor; dar toate aceste lucruri nu erau decât umbra acelora care trebuiau să vină, dar trupul este în Hristos. Şi deoarece ei îl aveau pe Hristos, ce nevoie aveau ei de aceste umbre? Să remarcăm că acesta nu este singurul pasaj în care se află combătută această pretenţie a învăţătorilor iudaizanţi. Galatenii au căzut în cursa aceasta: „voi păziţi", zice apostolul, „zile, luni, vremi şi ani" (Galateni 4.10) şi el numeşte aceasta „învăţături începătoare, slabe si sărăcăcioase." Aceasta este o tendintă firească a inimii omeneşti, de care Biserica creştină nu a scăpat. Ea a vrut să aibă sărbătorile ei, fără ca nimic din Cuvântul lui Dumnezeu să o fi autorizat. Din contră, pasajele pe care le avem sub ochi ne arată clar că aceasta înseamnă a se întoarce la învăţăturile începătoare ale lumii. Trăiesc în lume, se amestecă cu ea, urmează cursul ei, dar vin aceste sărbători când devin creştini pentru o zi, pentru a se întoarce după aceea la viaţa obişnuită, crezând că au împlinit datoriile lor faţă de Dumnezeu.

Adevăratul creştin are pe Hristos în tot timpul, aceasta îi este de ajuns. El trăieşte cu Hristos, fără să fie nevoie de sărbători speciale pentru a-i reaminti că viaţa sa este aceea a lui Hristos, ascunsă cu El în Dumnezeu. El a lăsat umbrele, el are realitatea. Să remarcăm că sabatul chiar, ca obligaţie legală, este pus deoparte. Aceasta era ziua de odihnă pentru primul om; dar este şi aceea pe care Hristos omorât de om a petrecut-o în mormânt. El este al doilea Om, El a înviat în prima zi a săptămânii şi este privilegiul nostru, nu o obligaţie legală, de a ne reaminti suferinţele Sale şi moartea Sa în această primă zi, pe tărâmul învierii. Hristos pune deoparte tot ceea ce este din primul om.