(versetul 12) Aici găsim botezul, ceremonie creştină, care este de asemenea un semn al unui lucru duhovnicesc şi care explică bine ceea ce precede. Botezul este semnul intrării noastre în această moarte cu Hristos: „îngropaţi cu El în botez" — aceasta este declaraţia publică a acestui fapt. A fi îngropat înseamnă dispariţia finală a omului de pe scena prezentă; la fel, a fi îngropat cu Hristos indică din punct de vedere moral sfârşitul omului în Adam, ca si sfârsitul nostru. Noi am sfârşit cu starea noastră în firea păcătoasă. Dar nu se rămâne aici. Noi trecem, sau mai degrabă am trecut într-o stare nouă. Hristos nu a murit numai şi nu a fost numai îngropat. El a şi înviat, trecând astfel în această viaţă nouă asupra căreia moartea nu mai are stăpânire (Romani 6.9). Noi suntem de asemenea înviaţi împreună cu El, noi suntem cu El în această stare nouă, şi botezul este seninul totodată al morţii noastre si al învierii noastre cu Hristos. Ce fericită reînnoire! A fi morţi fată de ceea ce noi eram în firea păcătoasă şi care nu aducea pentru noi nimic decât nenorocire, şi a fi înviaţi şi părtaşi la această viaţă nouă de lumină, de iubire şi de fericire unde Hristos se află, pe un tărâm în care păcatul şi judecata nu mai au loc!

Apostolul ne arată după aceea mijlocul prin care aceste lucruri devin în noi o realitate vie, şi nu rămân o chestiune de domeniul minţii. Acest mijloc este credinţa. Ea îsi însuseste ceea ce ne este prezentat şi îl face al nostru. Dar ceea ce produce si credinţa si această viată nouă în Hristos este lucrarea puternică a lui Dumnezeu care a fost arătată în învierea lui Hristos. Asa citim în Efeseni:

„...Pentru ca să ştiţi... care este nemărginita mărime a puterii Sale faţă de noi care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui pe care a desfăşurat-o în Hristos, înviindu-L din morţi... Şi pe noi, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) şi ne-a înviat împreună..." (Efeseni 1.14, 20; 2.5-6).(versetul 13) Acest verset conţine în acelaşi timp învăţătura din Epistola către Efeseni şi aceea din Epistola către Romani. Vedem aici moartea morală în care noi eram în păcatele noastre şi povara judecăţii care apăsa asupra noastră din cauza acestor păcate. In Hristos, avem răspunsul la aceste două lucruri. El a luat asupra Lui pedeapsa datorată păcatului, El a murit pentru noi şi noi avem astfel prin El iertarea tuturor greşelilor noastre, nu mai este nici o condamnare pentru noi. Mai mult, El a înviat şi noi, înviaţi cu El, suntem părtaşi la această viaţă în care El a intrat; am ieşit din moartea în care eram şi am înviat împreună cu El...

Să remarcăm că apostolul spune Colosenilor: „Voi eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră păcătoasă netăiată împrejur." Iudeii erau de asemenea prin fire morţi în greşelile lor (Efeseni 2.5), dar ei erau tăiaţi împrejur ca garanţie că legământul şi făgăduinţele le aparţineau; ei aveau un Dumnezeu şi o nădejde (Efeseni 2.11-12).

Sărmanii păgâni nu aveau nimic din toate acestea. Morţi în greşelile lor, ei erau de asemenea morţi în firea lor păcătoasă netăiată împrejur, ei nu aveau nici un drept înaintea lui Dumnezeu, ei nu puteau fi decât obiecte ale harului Său suveran, si harul se revărsa peste ei.

Apostolul le reaminteşte Efesenilor (2.5,8). Ce subiect de recunoştinţă pentru noi! Dar apostolul zice după aceea: „iertându-ne toate greşelile..." Iudeii aveau de asemenea nevoie de iertarea şi de harul care dă viaţă, ca şi păgânii. Deci, recunoscând privilegiile lor speciale, Cuvântul îi pune totdeauna ca păcătoşi pe acelaşi picior de egalitate cu păgânii.

Păcatul ne-a adus pe toţi în moarte şi condamnare; în Hristos mort şi înviat, toţi pot găsi iertarea si viata. Ce fericire de a le avea, si nu doar de a sti că sunt în El aceste comori preţioase! Ceea ce ne lipseşte prea adesea este de a înfăptui aceste haruri în sufletul nostru printr-o credinţă care pune stăpânire pe ele şi ne face să ne bucurăm de ele. Să remarcăm iarăşi că iertarea este la baza totului în viaţa creştină, ea este începutul. Apostolul spune: „după ce ne-a iertat toate greşelile noastre." După această iertare vine învierea cu Hristos. El a lăsat înapoia Lui, în moartea Sa, judecata pe care a luat-o asupra Lui, şi noi o avem de asemenea înapoia noastră si în învierea Sa, noi avem viata. In sfârsit, să luăm seama la aceste cuvinte: „Toate greşelile noastre." Iertarea este completă, nimic nu rămâne în sarcina noastră. Ce siguranţă pentru sufletul credincios! In această viaţă nouă în Hristos, nu mai este nici o condamnare, căci nu mai este nici o greşeală (Romani 8.1).