Coloseni 1.3,4

Rugăciune şi mulţumire pentru credincioşii pe care nu-i văzuse, care aveau credinţă şi dragoste pentru toţi sfinţii

Aşa cum făcea deseori apostolul în epistolele sale, începe cu asigurarea colosenilor că se ruga pentru ei. Dacă vreun cuvânt de mustrare sau de corectare este necesar, el vine cu mult mai mare putere şi posibilitate de primire de pe buzele care au fost folosite în mod obişnuit în rugăciune pentru noi, decât de la oricine altul. Rugăciunile lui erau totuşi împreună cu mulţumiri, şi amândouă fuseseră provocate de cele ce auzise privitor la ei, pentru că, aşa cum ne arată versetul 1 din capitolul 2, el nu-i văzuse şi nu se cunoscuseră faţă în faţă. Ajunseseră la el veşti despre credinţa lor în Hristos şi despre dragostea lor pentru toţi sfinţii.Aceste două lucruri, cât de simple şi elementare ar apărea, sunt de o importanţă extremă. Ele indică în mod hotărât şi sigur că cineva are parte de firea divină (vezi 1 Ioan 3.4; 5.1). O persoană neîntoarsă la Dumnezeu poate fi foarte ataşată de un credincios sau altul care o impresionează, dar nu are dragoste pentru „toţi sfinţii”. Aceasta n-o poate avea decât cineva născut din Dumnezeu.