(versetul 15) Fiul fiind astfel introdus ca obiect suprem al iubirii Tatălui, Duhul Sfânt, prin pana apostolului, desfăşoară înaintea noastră toată slava care îi aparţine, toate demnităţile cu care El este îmbrăcat. Până la versetul 20 nu mai este vorba decât despre El şi deloc despre noi. Chiar dacă se spune despre Adunare (versetul 18), nu este nimic despre privilegiile sale, despre slava sa proprie, ci este legătura sa cu Hristos, şi pentru a înălţa în aceeaşi măsură slava Lui. Şi El este pus astfel înaintea Colosenilor pentru ca să-i scape de pericolul în care ei erau de a fi robiţi de jugul poruncilor. Numai Fiul este Acela care ne eliberează (loan 8.36). Înainte de a intra în examinarea acestei slave a Fiului, să observăm că, în tot acest pasaj, 13-20, îI vedem fie în caracterul Său de Om pe pământ, împlinind mântuirea (versetul 14), fie ca Omul slăvit (versetul 18) sau în sfârşit în existenţa Sa veşnică (versetul 17), dar pretutindeni este EL, Persoana adorabilă a Fiului; El este totdeauna, ceea ce El este în El însuşi, în esenţa Sa divină.

Mai întâi El este „chipul Dumnezeului Celui nevăzut". Aceasta este prima însuşire a slavei Sale personale. Pretutindeni în Scriptură găsim această afirmaţie: Dumnezeu este nevăzut. Aceasta nu vrea să zică nevăzut din punct de vedere fizic, ci că El n-ar putea fi cunoscut, contemplat în El însuşi, în esenţa Sa şi în perfecţiunea Sa, de nici o creatură. Aceasta a spus Domnul lui Moise (Exod 33.20).

Duhul Sfânt spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu" (loan 1.18). Apostolul Pavel scrie lui Timotei, vorbind despre Dumnezeu: „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea" (1 Timotei 6.16).

Dar Hristos este chipul Dumnezeului nevăzut: El prezintă în natura Sa, în fiinţa Sa, ceea ce este Dumnezeu, slava Sa, atributele Sale, perfecţiunea Sa morală, caracterul Său. Este ceea ce El este, nu ceea ce El era, nici ceea ce El a devenit. Dar fiind astfel, si devenind Om, El a manifestat în creaţie ceea ce Dumnezeu este. El a fost pe pământ „Dumnezeu arătat în trup" (1 Timotei 3.16). Dacă nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, Fiul Unic, care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut (loan 1.18). El a descoperit din plin în Persoana Sa Fiinţa şi însuşirile lui Dumnezeu în ochii oamenilor, căci cine îl văzuse, a văzut pe Tatăl (loan 14.9) — şi în ochii îngerilor, căci ca Dumnezeu arătat în trup este zis: „Văzut de îngeri".

În El, deci, Fiul dragostei Sale, chipul lui Dumnezeu, Dumnezeu a fost în chip desăvârşit descoperit. Eu nu pot să-L văd pe Dumnezeu, să-L cunosc pe Dumnezeu, decât prin Hristos şi în Hristos. Când îl cunosc pe Hristos, eu îl cunosc pe Dumnezeu în slavă, în putere, în sfinţenie, în dreptate, în iubire. El a arătat aceste însuşiri pe pământ, El le manifestă în cer (2 Corinteni 4.6). Dar El L-a arătat şi-L arată pentru că EL ESTE în El însuşi chipul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei Lui şi reprezentarea exactă a Fiinţei Lui" (Evrei 1.3).

Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Aceasta se referă la poziţia sa ca centru şi cap în creaţia care îi era supusă. în acest sens el era icoana (chipul) lui Hristos. Dar Hristos, Fiul Unic, este chipul lui Dumnezeu, înainte chiar ca vreo creaţie să fi existat, în care El să fi putut arăta pe Dumnezeu. Si de aceea, fiind astfel, când intră în creaţie vine pentru a fi aici Centru şi Cap al tuturor lucrurilor. El nu poate să ocupe aici alt loc. De aceea este spus despre El că este „Cel întâi-născut peste toată creaţia." Este aici un nume de legătură care exprimă supremaţia Sa asupra a tot ce a fost creat. Nu este deloc vorba de timp, ca şi cum apostolul ar fi vrut să spună că El era prima dintre creaturi. Este o expresie analoagă cu aceea de care Se serveşte Dumnezeu pentru a arăta excelenţa lui Solomon mai presus de ceilalţi împăraţi: „Voi face din el întâiul-născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului" (Psalmul 89.27).