(versetul 11) Pentru a ne purta într-un chip vrednic de Domnul, aducând roadă şi crescând (progresând) prin cunoaşterea lui Dumnezeu, este necesar un lucru: puterea. Noi găsim acum acest adevăr preţios: cunoaşterea lui Dumnezeu ne face să vedem unde este secretul puterii. În El se găseşte, din El o scoatem: fiind „întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui."

Creştinul este întărit printr-o putere care vine de sus, din slava unde puterea lui Dumnezeu L-a aşezat pe Hristos după ce L-a înviat din morţi (Efeseni 1.19-20). Această putere nemărginită văzută în Hristos în slavă, dă creştinului „toată puterea", nu numai o putere pentru o împrejurare deosebită, ci această putere de care el are nevoie la fiecare moment pentru a înfăptui viaţa lui Hristos în această lume: viaţa cerească în împrejurări pământeşti; o viaţă în armonie cu caracterul lui Dumnezeu, pe care el îl cunoaşte.

Aceasta este măsura tăriei creştinului: „Întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui"; nici o limită nu este pusă la aceasta, căci este puterea chiar a lui Dumnezeu. Nu este aici ceea ce trebuie să încurajeze şi să susţină pe drum?

Totuşi, această putere de sus nu ne este dată pentru a săvârşi fapte de putere în ochii oamenilor. Pentru a realiza adevăratul caracter al vieţii creştine în această lume, aşa cum a fost într-un chip desăvârşit realizat de către Domnul pe pământ, eşti întărit „pentru orice răbdare şi îndelungă îngăduinţă, cu bucurie". Durerile, necazurile, împotrivirile şi greutăţile de tot felul se află din belşug pe drumul credinţei. Domnul nu a ascuns acest lucru alor Săi şi apostolii îl reamintesc (loan 16.33; Faptele Apostolilor 14.22). El Însuşi a întâlnit toate aceste încercări şi a arătat în ele răbdarea Sa şi puterea Sa de îndurare statornică. Este evident că, pentru a urma o astfel de cale, este necesar ca voinţa proprie să fie subjugată.

Dar Domnul nu avea altă voinţă decât aceea a Tatălui Său (loan 4.34; 5.30; 6.38). De aici decurgea viaţa Sa de răbdare şi de îngăduinţă statornică, care nu obosea niciodată, oricare ar fi fost împotrivirea păcătoşilor şi sforţările duşmanului. Pentru noi, pentru ca voinţa noastră să fie supusă şi ca noi să putem manifesta viaţa din Dumnezeu în toată „răbdarea şi îndelunga răbdare" avem nevoie să fim „întăriţi cu toată puterea" prin puterea de sus. Nimic nu manifestă mai mult puterea ca răbdarea; nu această răbdare pasivă care se supune şi suportă pentru că trebuie, ci o răbdare activă care îndură, pentru că este voia cunoscută a lui Dumnezeu.

Avem noi această răbdare în împrejurările supărătoare şi penibile ale vieţii? Avem noi această îngăduinţă statornică în legăturile noastre cu ceilalţi? Aceasta nu provine dintr-un caracter firesc (natural), apatic (nesimţitor la toate) sau nepăsător, ci dintr-o putere care vine de la Dum-nezeu: „Întăriţi potrivit cu puterea slavei Sale." Răbdarea aşteaptă. Ea ştie că vine momentul când durerile şi greutăţile vor fi trecut şi când vom fi ajuns la slava de unde vine acum puterea. Această perspectivă încurajează inima la răbdare şi este pusă nu numai odată înaintea noastră prin Cuvânt (Iacov 5.8; 2 Tesaloniceni 3.5).

Pe drumul ascultării si al răbdării se află si bucuria, în ciuda a tot ceea ce noi avem de suportat, o bucurie care vine de sus, bucuria pe care Isus o gusta în părtăşia Sa statornică cu Tatăl Său, bucuria despre care este spus: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină" (loan 15.11; 17.13). Este o bucurie care decurge din siguranţa că Isus trăieşte în slavă, că noi avem slăvitul privilegiu de a cere Tatălui în Numele Său tot ceea ce priveşte nevoile sufletelor noastre; aceasta este o bucurie care, aflându-se în cunoaşterea acestui slăvit Mântuitor, nu poate să ne fie luată (răpită); loan 16.22-24. Noi putem astfel să înţelegem aceste îndemnuri repetate ale apostolului de a ne bucura în Domnul, de a fi totdeauna bucuroşi (Filipeni 3.1; 4.4; 1 Tesaloniceni 5.16), cum spune şi apostolul Petru: „crezând în El, voi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită" (1 Petru 1.8) şi cum mărturiseşte loan, că în părtăşia Tatălui şi a Fiului, bucuria noastră este desăvârşită (1 loan 1.4). Minunat lucru este viaţa din Dumnezeu în creştin, viaţă preafericită când ea este înfăptuită, mărturie puternică dată puterii Sale slăvite care lucrează în suflete.