(versetele 1-2) Epistola începe aproape ca aceea către Efeseni. Ca şi aceea, a fost scrisă din Roma, unde Pavel era prizonier, şi trimisă prin Tihic, care a fost de asemenea purtătorul epistolei către Filimon (Efeseni 6.21; Coloseni 4.7-9). „Pavel, apostol (sau trimis) al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu." Pavel nu uită niciodată, mai ales în epistolele care expun întrun chip special fie învăţăturile mântuirii, fie adevărurile care se referă la Hristos si la Adunare, ca să-si arate titlul său de apostol prin Hristos. Autoritatea sa, fie pentru a predica, fie pentru a învăţa, a îndemna sau a mustra, îi vine direct de la Capul slăvit al Bisericii, şi prin „voia lui Dumnezeu" care a dat lui Hristos acest loc de slavă ca Om (Efeseni 1.20-23), şi al cărui sfat îl destinase pe apostolul Pavel pentru misiunea sa (Galateni 1.15). El scrie având această calitate şi Biserica trebuie să primească învăţătura sa şi îndemnurile sale. Acesta nu este mesajul unui om, ci acela al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu.

Dar aici apostolul Pavel îşi asociază pe „fratele Timotei", ceea ce nu face scriind Efesenilor. Oare pentru a adăuga putere mărturiei pe care el o dă despre marile adevăruri pe care el le va explica, conform cu un cuvânt de mai multe ori reamintit în Scripturi? (Matei 18.16; 2 Corinteni 13.1). Oricare ar fi motivul, noi îl vedem adesea pe apostol asociindu-şi fie pe toţi fraţii care sunt cu el (Galateni 1.2) — şi aici este evident pentru a arăta că ei sunt una cu el în reproşurile pe care le va adresa — fie pe unul sau doi pe care îi indică (1 Corintei 1.1; Filipeni 1.1; 1 Tesaloniceni 1.1; Filimon 1) şi care au fost tovarăşii săi de lucru pe lângă sfinţii cărora le scria.

Titlul dat creştinilor din Colose este: „sfinţii şi credincioşii", ca în epistola către Efeseni; dar aici el adaugă „fraţii". Caracterul de „sfinţi şi credincioşi" se referă la legătura creştinilor cu Dumnezeu şi Domnul, şi se potriveşte în mod mai exclusiv acelora din Efes care sunt luaţi în considerare într-o poziţie cerească, în timp ce „fraţii" exprimă părtăşia sfinţilor unii cu alţii pe pământ, totuşi ca înviaţi cu Hristos.

Apoi vine salutarea obişnuită: „Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, si de la Domnul Isus Hristos."